Am pornit la drum cu această carte fiind entuziasmat să citesc un alt scriitor iranian contemporan. Un scriitor iranian născut în Teheran, dar care, atunci când avea 2 ani, a fost dus de părinți în America, unde a crescut și s-a format ca scriitor, devenind un poet de succes. „Martir!” este primul lui roman.
Am citit mai mulți scriitori iranieni în ultimii ani – unii dintr-un trecut îndepărtat, alții contemporani – și am descoperit o literatură complexă, magică și profund poetică (în cazul celor din trecut), dar și o literatură contemporană pe care aș numi-o „a durerii”.
Temele principale ale acestei literaturi contemporane sunt exilul, alienarea, suferința și natura paradoxală a societății iraniene: pe de o parte, încă ancorată într-un model aproape medieval; pe de altă parte, una modernă, apropiată de cea occidentală.
Iar aceste teme își au originea în realitatea că, începând din 1979, Iranul este condus de un regim dictatorial teocratic. Deși această observație poate părea banală, rămâne uimitor cât de adânc poate influența politica existența individuală.
După primele pagini, am crezut că citesc un epigon al lui Bukovski sau Keruac, care, dat fiind originile sale iraniene, a presărat câteva referințe culturale iraniene prin roman, oferindu-i astfel o savoare aparte. Iar faptul că l-am numit pe Kaveh un epigon al acestor maeștri americani nu e neapărat un lucru rău. Dar, pe măsură ce avansam cu lectura, am descoperit un stil mai poetic, acțiunea a devenit mai incitantă și numeroasele referințe culturale populare inedite au ajutat mult la conturarea personalităților personajelor într-un mod interesant.
Deși cred că a folosi referințe culturale contemporane într-un roman îi poate periclita viitorul atemporal, felul în care sunt folosite nu cred că va deranja peste 50 sau 100 de ani, ci va stârni curiozitatea. Sau, cel puțin, așa sper eu în cazul acestui roman.
Dinamismul narațiunii este asigurat de schimbarea perspectivei. Unele capitole sunt narate din perspectiva altor personaje decât personajul principal, pe nume Cyrus Shams. Astfel, aflăm povestea mamei sale Roya, a tatălui său Ali și a unchiului său Arash chiar din perspectiva lor. Ba chiar avem parte și de câteva discuții imaginare între diverse celebrități și mama lui Cyrus, precum și fratele imaginar al lui Cyrus. Spre final, alte personaje care își spun povestea din perspectiva lor sunt și anumiți prieteni ai lui Cyrus.
Acum, despre ce este vorba în acest roman? Despre Cyrus Shams. Despre felul în care face față depresiei, insomniei și dependenței de alcool și droguri. Despre trauma pierderii mamei sale, moartă când el era doar un bebeluș.
Romanul urmărește și impactul morții subite a tatălui său, survenită în perioada studenției, eveniment care îi readuce constant în memorie modul în care au încercat — sau, mai degrabă, nu au reușit — să facă față durerii pierderii mamei. Toate acestea sunt dublate de experiențele de rasism trăite în America.
Romanul merită citit pentru că vorbește despre probleme actuale ale noastre, ale celor care trăim într-o lume globală, când diversă, când rasistă, când falsă, haotică sau răutăcioasă. O lume care te poate împinge spre autodistrugere și chiar spre moarte dacă nu înveți cine ești și, de ce nu, să te iubești.
Poate de aceea Cyrus este obsedat de moarte și de ideea de a deveni un martir al acestei lumi. Faptul că își dorește să moară este clar, însă modul în care speră ca moartea lui să aibă un sens, să cuprindă o anumită învățătură, mi se pare deosebit de interesant.
Vă invit să citiți cartea pentru a descoperi ce se întâmplă cu Cyrus Shams.
