Prezentul ne împrăștie în o mie de direcții, iar atenția ne-a devenit marfă: se vinde, de regulă, fără acordul nostru, cu o nepăsare uimitoare. Și totuși – ce ființe stranii suntem, noi, oamenii, de am ajuns prădătorii supremi ai planetei. Și, după ce am supus toate celelalte ființe, acum pare că nu ne putem opri din a ne devora unii pe alții.
Dacă prezentul l-am vândut deja pe nimic, mai rămâne trecutul – acel punct fix care ar putea să ne ofere un reper pentru viitor. O comoară capabilă să răscumpere libertatea de a alege și o fărâmă de rațiune creatoare. Numai că trecutul e atât de maleabil în mintea noastră, încât ajungem să ne întrebăm: cine „halucinează” mai mult – noi sau inteligența artificială de azi? Dacă trecutul e o poveste rescrisă la nesfârșit, atunci ce ne mai rămâne?
Așadar, sâmbătă seara, în timp ce probabil mulți dintre semenii noștri s-au lăsat subjugați de impulsul necontrolat de a cumpăra produse efemere, roz, pentru a demonstra fizic că în ei sălășluiește dragostea, eu am ales să încerc să găsesc un pic de sens ascultând muzică live, în Encore Club, alături de Air Lines și Breathelast.
Air Line s-a format în jurul anului 2018, dar abia din 2020 a început să fie activă. În 2023, trupa a lansat un EP intitulat Temples. Din punct de vedere stilistic, Air Line abordează un mix de noise rock și post-punk, cu valențe industriale, construit într-un mod inedit în jurul a două chitare bas, completate de intervenții de clape. Sunetul este întregit de toboșar, prin ritmuri punk nervoase, peste care se suprapun, din când în când, vocile distorsionate ale celor doi basiști.
Muzica lor, preponderent instrumentală, este dinamică, invită la revoltă și generează impulsuri de a acționa – cum și când, depinde de fiecare. Unele piese au versuri, însă acestea sunt schematice și repetitive, ca niște mantre menite să canalizeze mai punctual și mai concentrat diferite stări și emoții. Una dintre cele mai interesante piese a fost „Air Strike”, cu Mihai Andrei la voce. Per ansamblu, băieții de la Air Line au pus multă pasiune în interpretare, Augustin Nicolae dând dovadă, în mai multe momente, de virtuozitate ca basist.
După o pauză de câteva minute, necesară pentru schimbarea instrumentelor, Breathelast a urcat pe scenă pentru prima dată în acest an.
Reflectând puțin asupra istoriei scenei underground românești, aportul pe care Mihai Andrei l-a adus acesteia este remarcabil. Poate părea o exagerare, dar importanța sa devine limpede în momentul în care privim lista trupelor în care a activat – Nociv, Crize, Dekadens, Traum, The Boy Who Cried Wolf și Bloodway – sau în care încă activează – Breathelast și Raze. Iar dacă am analiza și excelentele materiale discografice lansate de aceste trupe avându-l pe Mihai Andrei în componență, am descoperi o listă cu adevărat impresionantă. Totodată, odată ce veți asculta piesele acestor proiecte, veți observa cât de larg este spectrul lor stilistic – de la alternative rock la metalcore și hardcore, și de la indie rock la post-metal. Debutând ca basist și evoluând ulterior și ca vocalist, cântând atât în engleză, cât și în română, Mihai Andrei a dovedit, de-a lungul a peste douăzeci de ani de carieră, că este un muzician extrem de versatil și creativ.
Înființată în 2010 de Mihai Andrei, alături de chitariștii Valentin Bârsan și Ionuț Cojocaru – membri de bază timp de aproape un deceniu – și de Alex Câmpeanu (bas) și Radu Ionuț Câmpeanu (tobe), care aveau să părăsească trupa după aproximativ trei ani, Breathelast s-a remarcat rapid pe scena underground ca o formație de metalcore cu influențe post‑hardcore, axată pe exprimarea conflictului interior și a oboselii existențiale. În 2025, lui Mihai Andrei și lui Herman „Hertzu” Heidel, toboșar al trupei din 2013, li s-au alăturat doi membri noi – Ștefan Butnariu (chitară, voce) și Adrian Popescu (bas).
Aceștia au început prin a cânta o piesă nouă, intitulată „Last Ship Out”, violentă și directă. Au continuat apoi cu câteva piese mai vechi – „Undying”, de pe EP-ul de debut, „Come Hell or High Water” și „Infern”, incluse pe albumul All of This Amounts to Exactly Nothing, Until You Throw It All Away, precum și „Sinking Ships”, apărută pe split-ul realizat alături de Cap de Craniu – toate acestea fiind intercalate între șase piese de pe albumul Marea ascunsă, lansat anul trecut.
Piesele de pe noul album sunt toate în limba română și, deși prezintă unele diferențe stilistice în ceea ce privește partea instrumentală, deoarece au fost compuse de-a lungul a mai multor ani, au totuși coeziune lirică, versurile fiind despre spațiul interior – simbolizat de marea adâncă – unde revolta mocnește, dar epuizarea emoțională și psihică domină, ducând la sentimente de sufocare fizică și furie explozivă, situație care ne invită la instrospecție – cine suntem în interior și cine suntem nevoiți să fim în exterior și ce putem face pentru a găsi o fărâmă de sens și de armonie. Vocea lui Mihai Andrei – care alternează între momente calme și calde și momente violente și explozive – redă excelent aceste sentimente și emoții, mai ales pe piesele „Văi adânci”, „Indigo” și „Vânătoare”, care sunt vârfurile acestui album.
Chiar și cu un singur chitarist în formulă, Breathelast nu lasă impresia de lipsă, profesionalismul membrilor noi estompând orice absență. Concertul celor patru a fost incisiv și efervescent, iar finalul a venit firesc cu „At Your Funeral” – o piesă care capătă greutate suplimentară în miez de noapte, transformând drumul spre casă într-un moment de reflecție asupra propriei mortalități.
