„Stand back
The endless black will swallow you.”
Te rog să păstrezi distanța. (Nu da distanța nimănui altcuiva, păstreaz-o pentru tine.) Aici zace un vestigiu neprețuit, care demonstrează ce taumaturgii poate frământa uneori din tenebre această specie scabroasă. Pledoaria și psaltirea cerebralității, izvorâte dintre microplastice și artefacte ale chirurgiei plastice. „The endless black will swallow you”. Ne cerem scuze pentru inconveniențe.
Atât de multe dintre momentele glorioase ale undergroundului românesc compus în mai mult ca perfect zac, putrezind de vii (putrezind de moarte), de-a lungul drumului. Fosile sub autostrada profitului net. Fantome ale acostamentului. Suficient de multe trupuri în descompunere transformă orice spațiu într-o morgă. Pământul este o morgă. QED.
Escape Artist este Solidul Perfect, orfan, abandonat. În fașă. În sicriu. Dacă zeul a murit, iar religia mai are un singur adept, se mai poate numi tot monoteism? Nu înțeleg de ce este responsabilitatea mea – Singurul – să slăvesc, singur, acest colos gravat în tot aurul din Cosmos. Nu mai există suficiente supernove pentru a mai încerca vreodată un similar experiment solitar în geniu. Steagul alb flutură, exprimând un doliu sec ca o daltă înfiptă într-un dinte pulsatil. Vieți cariate.
Dar setea cunoașterii nu îmi dă pace – îmi ia pace. Vreau să înțeleg cum un asemenea album se poate naște, cine l-a putut ucide, cum mai pot venera pe deplin sacralitatea stârvului rămas în urmă. Ahtiat după semnificație bidirecțională, urmând fiecare nervură către originile sale. Ce să mai aduci în plus plenitudinii?
Ce promisiune! Ce profeție:
„Dead heart, you will live again
Hope is just a word, then we begin.”
Sfânta triadă „Dead Heart”: o intervenție chirurgicală asupra sufletului. O operație pe cord închis, doar pentru că acesta nu poate fi vreodată deschis. Culmi, apogee, maxime, superlative țâșnesc din vasele secționate. Masivă hemoragie muzicală. Potecile sălbatice ale unor dureri virgine.
Marea închidere chirurgicală în fața lumii, produsă printre premonițiile unor vise date în urmărire generală. În sala de operații, medicii formează un cerc în jurul tău, se țin de mâini și urlă din răsputeri. O ședință de spiritism care îți invocă inima. Un bisturiu ocult înfipt extatic în gât. Nimic nu circulă, oricum, prin această inimă care s-a smuls din lume.
Atunci când muzica străpunge calota glaciară personală, fiecare exfoliere spirituală a artiștilor responsabili, fiecare deziluzie împărtășită, fiecare dislocare și destrămare devine aproape un afront și se răsfrânge răvășitor asupra noastră. Nu este acesta furt de organe? Nu este nimeni răspunzător? Să te trezești fără inimă, plutind în aceeași derivă. Nu este aceasta o condamnare la moarte în absența judecătorilor, în absența vieții? Artiștii îți construiesc barca, te împing în larg, apoi își revendică scândurile, le smulg și se îndreaptă spre cerul care este tot un fel de ocean – tornadă lemnoasă.
Atunci când s-a ridicat din mările primordiale, fumegând mai degrabă vulcanic, conceptul Escape Artist era unul relativ exotic, până la urmă. Florile încă priveau către soare. Acum, Alt Soare:
„There’s no reason to fight
There will be only ashes
There will be only lies.”
Astăzi, axul conceptual din Escape Artist devine însăși Calea Unică spre supraviețuire. Înapoi în spori, urmând fluxurile reversibile care se îndreaptă către ireversibil, fugim în ritmuri-fractale de salvele de tun care ne ucid întru memoria noastră, întru cinstirea noastră.
În urma Escape Artist, nu mai pot rămâne decât doborâturi sau defrișări, devastare, post-Devonian, post-Ordovician. Cunoaștem finalul echilibristicii în continuă prăbușire dintre eutrofizare și anoxie. Pentru a citi acest album trebuie să trăim înapoi, în sens invers, fiecare zi care ne desparte de el, în timp real. Pentru că Escape Artist are aceeași greutate cu viața și moartea. Cred că nicăieri în afara spiralatelor ritualuri Tool nu am mai întrezărit un drum atât de direct către nucleul complexității paroxistice, precum ni se arată pe acest disc îngropat umil în praful trufaș al civilizației.
„All my troubles are gone
In the garden of fears.”
Aștept să mă vândă cineva, pentru a mă elibera de apăsarea libertății de a nu muri. Iuda, unde ești? Am monede înfipte în inimă. Te pot plăti cu ora pentru a mă vinde? Inimi ziliere.
În fiecare dimineață, cafea și defibrilator, revolver și revoluție.
Vârful cel mai înalt: „Dream Chaser”.
