Ce să ne mai spunem și astăzi? Extincție fericită! Sărbătoarea extincției.
Liniștea astupă goluri este un disc (este un disc) care se rotește asemenea unei galaxii latent-epileptice. Uneori, de-a lungul discului, realizezi că tocmai au mai trecut câteva sute de milioane de ani – până să discerni din nou un punct coerent în propria luciditate. Mereu același punct: o singură luciditate. Atâtea extincții.
Liniștea astupă goluri nu este un disc (nu este un disc) citit în vinil de acul pick-upului, ci în vene de acul seringii. Cea mai lungă jumătate de oră trăită vreodată durează jumătate de oră. Care să fie, oare, perioada de înjumătățire a durerii? Dar perioada de înjumătățire a unei jumătăți de oră? Dar perioada de incubație a morții? Ce a fost mai întâi, jumătatea sau întregul?
Întreaga viață reprezintă doar o pledoarie neîntreruptă, extenuantă, în apărarea sinelui. Avem nevoie de argumente serioase și impresionante pentru a putea justifica un asemenea conglomerat de conștiință. Avem nevoie să ridicăm dintre morți și vii argumente care depășesc orice rigori logice și matematice. Procurorii Cosmosului nici nu trebuie să formuleze vreodată capetele de acuzare. Capetele noastre vor cădea, oricum. Dar ne apărăm. Dincolo de toate, liniștea rămâne cel mai profund silogism. Universul demonstrează, fără drept de apel, toate acuzațiile aduse împotriva noastră, în liniștea deplină a haosului purificat de alfabetizare. (Dacă nu poți asculta stelele, atunci nu poți asculta nici oamenii.) Individul își demonstrează, la rândul său, nevinovăția, atunci când nu oferă niciun răspuns acuzațiilor care nu sunt formulate împotriva sa. Și răspunsul este o tăcere. Și durerea este o tăcere. Versurile piesei care dă numele albumului oferă cea mai completă teorie asupra existenței umane creată vreodată. Octeți alcătuiți din câte opt infinituri răsturnate.
Niciodată nu s-a mai spus atât de mult, prin atât de puțin:
„Ocean secat ce mă-nconjori
Mulge viața, dă-i savoare
M-am săturat să văd în jur
Carne vie la-ntâmplare.”
„Carne vie la-ntâmplare.” Greu. Greu. Ostilitatea există fără ca nimeni să fie ostil. Universul este o relație de intranzitivitate.
Ascult cu rezerve. Nu se știe niciodată dacă vei mai fi și cum vei mai fi la capătul celălalt. Singurul miracol care mă mai mișcă este miracolul de a trece, uneori, unul pe lângă celălalt, fără să ne ucidem. Aceasta este puterea liniștii.
Combustie spontană în adâncurile tuturor mărilor. Ce să mă mai stingă? Ah, să muști din durere, să muști din disperare, dar mai ales să taci profund, semnificativ!
A aduce revelația Filosofiei în lumea muritorilor, muribunzilor:
„Nu există superior, nu există inferior.”
Ce filosofie mai rămâne acum de făcut?
Merg pe acest drum către nicăieri, sfărâmând cu picioarele fiecare bornă, fiecare indiciu care m-ar putea direcționa înapoi către nicăieri. Cum să sfărâm însă și kilometrii? Calc în blestemul de a avea nevoie de existența celorlalți pentru a putea fi singur în raport cu ei. Duhoarea vieții, mireasma morții. Prin decret volițional, văd o cascadă răsturnată de trupuri vii, urcând către gurile de vărsare.
„Nu există superior, nu există inferior.”
Stoluri de oameni călători umplu văzduhul, blocând razele soarelui.
De fiecare dată când ții un cuțit în mână, nu ești curios dacă nu cumva vei sfârși cu el despicându-ți, biblic, gâtlejul? Ce te oprește? Liniștea? Uneori, în mintea ta, este prea liniște pentru a putea muri?
Mulțumesc, Alternativ Quartet. Realizez că nu vă sunt om vouă, ci îmi sunt om mie. Dar față de mine nu am nicio obligație: așa că pot, oricând, să nu fiu om.
Câți copaci ai sugrumat înainte să te spânzuri? Care care pe care? Un om în flăcări, sub toate mările.
Alternativ Quartet are curajul de a așeza fiecare notă acolo unde i se cuvine. Spațiul rămas liber este pentru filosofie.
„Stau pe-un gând, mă sprijin de nevoi.”
Viața: între o fosă abisală și o fosă septică. Albumul s-a terminat – și cine știe câte nu s-au terminat odată cu el. Întotdeauna ne luptăm cu riscul de a arbora:
„O cugetare în exces.”
Câte diatribe nu încap chiar și în jumătate de liniște!
Vârful cel mai înalt: „Liniștea astupă goluri”.
