Skip to main content

În fiecare săptămână, răsfoiesc, plin de curiozitate, cele mai recente lansări discografice din aria mea de interes, știind că există mereu șansa de a simți nevoia să zăbovesc în compania uneia dintre ele. Location Lost, cel de-al șaptelea album de studio Failure, reprezintă, categoric, revelația acestei săptămâni.

Failure reprezintă un nume-cult al scenei alternative rock, activând inițial în perioada 1992-1997 și reluându-și activitatea în 2014. Am ajuns să-i cunosc, inițial, prin intermediul basistului Greg Edwards, care a colaborat și cu Puscifer. Discografia lor concentrată, fără nicio umbră de compromis, i-a menținut în limitele undergroundului, deși influențele lor sunt deosebit de puternice. Primul album Failure, Comfort (1992), a fost înregistrat la studiourile Pachyderm din Minnesota, alături de Steve Albini – la fel ca In Utero (1993). Două piese de pe al treilea album Failure, Fantastic Planet (1996), aveau să devină celebre după ce au fost preluate de A Perfect Circle („The Nurse Who Loved Me”, inclusă pe albumul Thirteenth Step) și Paramore („Stuck on You”, inclusă pe EP-ul The Summer Tic). De altfel, Location Lost include și o colaborare cu solista Paramore, Hayley Williams.

Location Lost este izbăvitorul moment de acalmie dintre două migrene. Să petrecem puțin timp aici. Încă puțin. Încă puțin.

„It's never felt this way before
Things don't work like they did before.”
Concert Balozaibar și Dead Ceausescus în Underworld ClubArticole

Concert Balozaibar și Dead Ceausescus în Underworld Club

Tiberiu Vancsa15 februarie 2026
Album nou Stephen O’Malley – „Spheres Collapser”Articole

Album nou Stephen O’Malley – „Spheres Collapser”

Alexandru Zamfir7 martie 2026
2011: Interviu cu Mihnea Blidariu, despre albumul „Pietre în alb”No.3 Legacy

2011: Interviu cu Mihnea Blidariu, despre albumul „Pietre în alb”

Alexandru Zamfir2 mai 2026