L’arte della felicità nu este despre fericire. Nu este nici măcar despre cum putem dobândi fericirea în această viață. Lansat în 2013, acest film de animație a fost scris și regizat de Alessandro Rak. Realizat prin folosirea tehnicilor de animație 2D, combinate cu cele 3D, filmul este puternic influențat de estetica benzilor desenate. Un lucru care iese în evidență este cât de fidel este redat Napoli – un oraș murdar și urât mirositor, dar, în același timp, cu o arhitectură aparte și o istorie fabuloasă.
Personajul principal, Sergio, nu este un simplu taximetrist. El este un pianist extrem de talentat, care a renunțat la muzică atunci când fratele său mai mare, Alfredo – și el un violonist virtuoz – a decis să devină călugăr budist, mutându-se undeva în India. Moartea lui Alfredo, petrecută departe, în Munții Himalaya, l-a marcat profund pe Sergio, care îl adora și îl idoliza.
Filmul nu are un fir narativ continuu, ci reprezintă o călătorie prin stările emoționale ale lui Sergio: o explorare a doliului, a vinovăției și a imposibilității de a depăși moartea unei persoane dragi și, în cele din urmă, un dialog între spiritualitatea orientală și anxietatea urbană occidentală. Această călătorie se desfășoară în fața ochilor noștri prin cursele de taxi pe care Sergio le face în tot orașul, dar și prin modul în care anumite locuri îi evocă diferite amintiri despre fratele său.
L’arte della felicità vorbește despre fragilitatea existenței și despre urmele pe care fiecare viață le lasă în altele. Fără a formula judecăți, filmul sugerează că sensul nu se află într-o doctrină sau într-o promisiune de fericire, ci în însăși atenția acordată vieții – a noastre și a celor din jur.
