Skip to main content

RAZE lansează noul single „Spirit de stare”, cel de-al zecelea single din discografia trupei, o piesă care explorează relația complexă dintre oameni și propriile stări interioare.

Potrivit trupei, melodia vorbește despre acele emoții persistente care, în timp, devin familiare și ajung să definească modul în care ne raportăm la noi înșine: „Sunt stări care ne urmăresc până când devin parte din noi și ajungem să le cunoaștem atât de bine încât nu mai putem trăi fără ele”.

Trupa subliniază și contrastul dintre iluzia controlului și dependența de tipare emoționale cunoscute: „Chiar dacă ne dau impresia de echilibru, uneori rămânem atașați de aceste stări pentru că sunt familiare, chiar și atunci când ne țin blocați”.

„Spirit de stare” aduce în prim-plan o temă universală, aceea a vulnerabilității și a frământărilor interioare comune: „Credem că partea asta ascunsă ne izolează, dar, de fapt, este lucrul care ne leagă pe toți”.

Cu un sound introspectiv și încărcat emoțional, piesa continuă direcția artistică specifică RAZE, mizând pe sinceritate și expresivitate.

„Spirit de stare” este disponibil mai jos.

(Sursa: comunicat de presă)

Album nou Tigran Hamasyan – „Manifeste”Articole

Album nou Tigran Hamasyan – „Manifeste”

Tiberiu Vancsa14 februarie 2026
Piesă nouă Messa – „At Races” (Cold Cave remix)Articole

Piesă nouă Messa – „At Races” (Cold Cave remix)

Alexandru Zamfir18 iulie 2026
Trei Bețivi Fest 2026Articole

Trei Bețivi Fest 2026

Tiberiu Vancsa16 martie 2026