Expansiunea oaselor mele s-a desfășurat primar în deceniul de pe urmă al mileniului trecut și în cel adiacent ecoului său imediat (anii 2000). În acea configurație culturală anume, simbolul „Parental Advisory: Explicit Content” reprezenta un adevărat simbol faustic, opozabil purismului radiofonic. Causticitatea morală a unor artiști precum Marilyn Manson, exilați, în acele vremuri, între elitismul cu consistență de alifie chinezească al „metalelor” consacrate, care curgeau deja în albia lor bine conturată, și mainstreamul conceptual pur, ușor solubil în apa de la robinetul oricărui apartament de dimensiuni medii, izvora, într-o măsură considerabilă, și din acest logo absolut infam, imprimat cu fierul încins pe coperțile rău-famate. Astăzi, este dificil să mai șochezi în vreun fel prin „conținut explicit” și „obscen”, deoarece ambele adjective au fost absorbite de însuși termenul social „conținut”.
Cândva, Manson era perceput drept un veritabil Antihrist, corupător al tineretului, exponent al declinului societății, fiind considerat responsabil (în mod eronat) inclusiv pentru masacrul de la liceul Columbine. Astăzi, crimele în masă cu arme de foc sunt parte integrantă a Visului American (iar Columbine pare o joacă de copii); astăzi, chiar și cele mai extreme acte și cuvinte afișate vreodată de Manson nu se mai pot ridica la nivelul uzitat în mass-media – idoli pop precum Kanye West își pot profesa liniștiți iubirea pentru Adolf Hitler, iar cea mai mare parte din muzica și imagistica mainstream se reduce la proslăvirea descriptivă a actelor sexuale dezinhibate. Chiar și Charles Manson pare, astăzi, un amator într-ale crimei, manipulării și sociopatiei… Iată, chiar și la Rockstadt Extreme Fest, copii ținuți pe umeri privesc curioși reprezentația altădată înspăimântătoare (pentru părinții lor) a demonului între timp reabilitat. Oricât și-ar încorda grotescul, Manson nu va putea provoca mai mult rău societății decât TikTok…
Însă dinamica moravurilor nu reprezintă o preocupare a lui Marilyn Manson – planeta și societatea continuă să se rotească și să se dezintegreze sub domnia forței centrifuge, în timp ce artistul staționează dezinteresat, încremenit într-o stare de zen obscen. Violența sa nu și-a preschimbat niciodată intensitatea, doar sistemele de referință fluctuează în jurul ei. S-ar putea ca, de fapt, nimic să nu se clintească nici măcar după ce Marilyn Manson va fi decedat, deoarece artistul s-a ascuns demult în spatele unui chip devenit, ante-mortem, mască mortuară – un chip transformat, de altfel, în simbol, în mit. Anterior, l-am văzut pe Manson în anul 2007, la Romexpo, în cadrul defunctului B’Estival. Nu s-au schimbat multe în lumea sa în acești nouăsprezece ani: microfonul-cuțit a fost tot acolo, „If I Was Your Vampire” deschidea atunci playlistul, acum l-a închis… și așa mai departe.
Zen obscen. Pe scenă, Marilyn Manson pare îndepărtat de noi, pentru că este, într-adevăr, departe. Nu se apleacă înspre noi, nu se ridică înspre noi. Niciun procent din identitatea sa nu a fost vreodată scos la vânzare pe bursa de valori – niciun acționar nu îi poate dicta cantitățile adecvate de obscenitate/emoție (emoția este tot obscenitate) pe care să le încorporeze în muzica sa. Mulțimea din fața lui Manson este o mulțime. Manson nu ne îndeamnă să facem nimic – în afară de a-i urmări reprezentația; nu ne încălzește inimile cu mulaje din ghips și atele de relații. Mulțimea pe care noi o facem posibilă rămâne o entitate obscenă, iar obscenitatea sa emană din obscenitatea elementelor care o alcătuiesc. Nimeni nu va pleca de la acest concert un om mai bun, pentru că nimeni nu crede într-un om mai bun. Dacă viețile sunt tranzacționabile, atunci să le consemnăm nu în cărți, ci pe bancnote. Dacă ne avântăm în Apocalipsă, atunci să ne dezvăluim coarnele.
Obscenitatea noastră inerentă reprezintă însă o pavăză pentru seninătatea ființei neîncorsetate de obligația de a defeca pepite de aur. Viața obscenă, viața decadentă reprezintă mai mult decât perspectiva modernă asupra vieții, înțeleasă drept o simplă obligație contractuală. În timp ce deceniile s-au scurs pe sub Marilyn Manson, transformând nisipul în alt nisip, puritanii de altă dată au investit masiv într-o societate obsedată de optimizare, în care magnați uniformi moral și cu sentimentele înălbite de clor profesează agresiv transcenderea tuturor imperfecțiunilor umane și răsăritul unei noi și ultime epoci. Ei, semizeii capitalismului, ne oferă un ultimatum profitabil: toate efectele adverse și limitele cărnii trebuie să fie complet dezasamblate de Mașinile superioare – să rămână, la capătul celălalt al procesului de automatizare, doar viață de dragul producției vieții, supunere în fața hegemoniei ternului, eternitate netedă și metalizată. Transcendența este ierarhie, transcendența este productivitate; transcendența se întâmplă acum și trebuie pontată. În această lume sterilizată, decadența reprezintă ultima urmă de puls, ultima zvâcnire a diafragmei. La Ghimbav, Marilyn Manson (ce înlănțuire de cuvinte care ar fi părut incomprehensibilă în urmă cu câteva decenii), declarându-și iubirea pentru droguri (în mod ludic, ca parte din show, dar evident onest), ne reamintește ce înseamnă dragostea adevărată – pasiunea insalubră, mereu susceptibilă infecției. În secătuirea prezentului, obscenitatea reprezintă o poveste frumoasă – devenim nostalgici față de vremurile în care drogurile nu erau folosite preponderent pentru perfecționarea metabolismului. Iată ce fel de lucruri trebuie să ascultăm astăzi, fără a fi „protejați” de vreo avertizare privind „conținutul explicit”:
„«I think trying to optimise things… is actually the divine spark within us», recently professed the German biotech billionaire Christian Angermayer, a champion of «humanmaxxing», the use of drugs and supplements to enhance the body. Divinity aside, it seems pertinent to mention that the person content with every day sensations makes for a poor consumer. But get people outside the plutocratic class to reconceive their minds and bodies as sites of perpetual self-improvement, and you have, in Angermayer’s words, «a total addressable market of ideally 100%».”1
Violența artistică și excesele umane constituie un antidot împotriva serializării emoționale, aplatizării cerebrale și industrializării experienței umane. Moartea constituie un antidot împotriva eternizării mecanicizate a vieții. Obscenitatea constituie un antidot împotriva sterilizării limbajului și expresiei.
„Feel the nobodies
Wanna be somebodies
We’re dead
We know just who we are.”
Știm exact cine suntem. Suntem privilegiați – știm exact că vom muri, pentru că nu dorim să ne îmbălsămăm trupurile cu aluminiu și „supervitamine”. Arta noastră nu este o piramidă, ci un cimitir. Salut, Manson! Dacă nu ne mai revedem, pentru că vei muri, asta este – nu ne pasă în mod special unuia de celălalt. Foarte bine: înseamnă că obscenitatea naturală încă ne curge prin vene.
- Michèle Mendelssohn, Charlie Tyson, „Why does everything feel so joyless? Welcome to the age of decadence without pleasure”, The Guardian, 26.07.2026, https://www.theguardian.com/us-news/ng-interactive/2026/jul/26/age-of-decadence-pleasure-ai, accesat în data de 04.08.2026. ↩︎
