Deontologia este precum un detergent: curăță. Fie percarbonat de sodiu.
De ce să lăsăm orice formă de purificare doar în seama celor care, întrucât nu cred în detergent, nu pot acționa decât prin remediile naturiste oferite de ghilotină, de amputare? Ei cred doar în ghilotină și amputare pentru că nu cunosc și nu au cunoscut niciodată altceva – nu își pot măcar imagina altceva în afara lamei care spintecă tendoane, ligamente, vase de sânge și toate celelalte elemente care miros a mântuire din instrumentarul divin al sufletului încarnat. Dar de ce, de ce să ne tăiem mâinile, în loc să le spălăm cu detergent?
Detergent, nu sânge.
De ce să ne lepădăm de păcate doar în acest barbar mod binar? Chiar nu cunoaștem ocolirea? Chiar nu putem rămâne integrali și integri? Ușurarea de a renunța la părțile tale mai murdare este doar o iluzie diuretică – prefigurarea dispariției în friguri. Să nu ne lăsăm spiritul subțiat și diluat. (Au spirit mai ales cei care nu cred în spirite.) Să ne lăsăm creațiile să aibă gabarit depășit. Să urmăm calea mai lungă, mai obositoare – să alegem să ne păstrăm toată masa, chiar dacă aceasta ne-ar putea îngreuna deplasarea.
Dacă lumea este modelată prin viziune, atunci viziunea și arta sunt interșanjabile. Dacă sunt interșanjabile, atunci sunt interschimbabile. Viziunea, arta și ceea ce se scrie despre artă, ceea ce se trăiește despre artă, întru artă – toate acestea se ridică și mor odată cu lumea și ciclurile sale desicante. Cronicile tale cronice nu valorează doi bani – nici măcar un ban – dacă lumea a hotărât, între timp, să nu mai creadă în Monedă (Monada este Moneda). Distrugerea nu este cronică, ci este acută.
Fiecare cuvânt și fiecare acțiune trebuie să reprezinte un manifest. Este nevoie de câte un manifest pentru fiecare fărâmă de manifestare. Trebuie chiar și să privim și să suferim programatic; dar programul să își fie propria rădăcină și coroană. Să nu existe două manifeste simetrice. Să nu existe două manifeste asimetrice. Dar să existe două manifeste.
De ce să scrii recenzii sportive despre artă, dacă arta nu este un sport? Este arta un sport? Dacă arta este un maraton, atunci, vai, a venit timpul să alergi. Fugi!
Fiecare idee trebuie să fie învelită în expresionism. Deontologia detergent să curețe, înainte de toate, suprafețele ideatice, pentru ca tot expresionismul să se prelingă apoi, formând o peliculă dureroasă și protectoare de oroare orară, îndoită cu cheaguri de miere. Dacă artistul moare în creația sa, ei bine, atunci textul său ecou trebuie să îl readucă la viață, pentru a putea reda încă o veritabilă omucidere. Să creeze, din nimic, un infern, o contragreutate care să poată amenința dispărutul către apariție. Nimic artificial, nimic inteligent artificial – doar cele mai naturale chinuri selectate din panteonul antropocenului.
De fiecare dată când introduci întregi minți și identități în malaxorul care transformă, prin artificiala inteligență artificială, textele lungi în rezumate-parizer, încă o mână cade – încă un cap se rostogolește. De fiecare dată când scrii exact ceea ce marea și nesfârșita foamete online vrea să vadă (nimeni nu citește vreodată ce scrii, doar vede – ești doar inputul anonim al unui proces care nu mai servește demult decât outputului).
Suntem întrebați: dacă Pământul este rotund, de ce nu este rotund? Dacă geocentrismul este fals, de ce există? Nimic logic în ontologic. Nimic logic în gnoseologic. Nimic logic în epistemologic. Nimic logic în biologic. Nimic logic în geologic. Nimic logic în oncologic. Cad: ogive, paralogisme, și mâini, și capete.
Cisternele cu detergent să parcheze în fața lumii. Pune-ți mănușile. Ai mâini (imperativ)!
