Numărul Trei: Cum a început relația ta cu muzica și care a fost primul instrument de care te-ai apropiat cu adevărat?
Călin Torsan: Există un precedent încă din copilărie, pe timpul școlii generale. A urmat un abandon complet, de câțiva ani, o reluare timidă în liceu, apoi una mai hotărâtă, în momentul în care am rupt-o cu facultatea și am ajuns muzicant stradal. Primul instrument cu care am devenit mai intim este flautul drept.
Numărul Trei: Când începi un demers muzical, pornești mai degrabă dintr-o idee, dintr-un sunet sau dintr-o stare?
Călin Torsan: În anii recenți, mai degrabă sunetul și stările mi-au configurat concertele. Ideile n-au făcut decât să le ofere un context cultural sau o minimă desfășurare epică.
Numărul Trei: Cum te raportezi la improvizație? E mai mult libertate sau implică și un tip de rigoare?
Călin Torsan: Am ajuns la improvizația liberă, așa cum ajungi acasă. După un drum lung, însă brăzdat mereu de această preocupare și alegere. În improvizația liberă funcționează atât libertatea de exprimare, cât și rigoarea estetică, fiindcă improvizația liberă îți impune dialogul cu ceilalți muzicieni de pe scenă. Iar dialogul presupune cunoștințe gramaticale, deci rigoare, dar și inspirația de moment sau posibilitatea de a te arăta celorlalți, deci libertate.
Numărul Trei: Există o diferență între muzica pe care o asculți și muzica pe care o creezi? Unde se întâlnesc?
Călin Torsan: Da, este o diferență imensă, fiindcă din mai multe motive, în anii recenți, am ajuns mai degrabă un ascultător de radio. Câteodată îmi mai ascult selecția din computer, dar acolo am un talmeș-balmeș de piese, iar rareori mai ajung la câte un concert, mai degrabă din sfera muzicii culte, clasice. Apoi, aș amenda termenul „creezi”. Nu creez nimic, fac muzică pe loc, iar aia tot pe loc și dispare. Uneori, mai supraviețuiesc unele înregistrări video și/sau audio din timpul concertelor. Există un punct în care toate aceste lucruri se pot întâlni. Și ne pot vorbi despre aceleași lucruri.
Numărul Trei: Privind înapoi la proiectele tale, există o continuitate asumată sau fiecare etapă a fost o ruptură necesară?
Călin Torsan: Aș zice că există o continuitate în sunetul personal. Și într-o anumită arie de preocupări. Rupturile cu care m-am confruntat au avut mai degrabă valențe umane, nu muzicale.
Numărul Trei: Există un album sau un proiect de-al tău pe care îl simți mai „aproape” decât celelalte? De ce?
Călin Torsan: Câtă vreme nu mi-a venit un răspuns instantaneu, ci am stat să mă gândesc puțin, răspunsul este negativ.
Numărul Trei: Există proiecte sau înregistrări mai puțin cunoscute pe care ai vrea să le aduci din nou în atenție?
Călin Torsan: Nu mă preocupă lucrul ăsta, dar nici n-am ceva împotriva lui. Dacă va fi să se întâmple, probabil că se va întâmpla. Ceea ce mi-aș fi dorit, dar mi-a depășit capacitățile, ar fi fost să arhivez și să editez (gest îndrăzneț: pe viniluri!) concertele desfășurate la Zadar Bar, în Festivalul Hazard, un festival de muzică spontană pe care îl organizez acolo de ceva vreme.
Numărul Trei: Recent, ai lansat un nou album, intitulat Chiaroscuro. Ce ne poți spune despre acesta?
Călin Torsan: Am lansat… Mă pufnește râsul! Nu, man, n-am lansat nimic: am urcat câteva piese pe Bandcamp. Ceea ce, într-adevăr, le face publice. Sunt niște bucăți lucrate pe calculator, cu vreo douăzeci de ani în urmă. Opțiunea shuffle, cu care îmi ascult muzica din PC, mi le mai aducea uneori în urechi. Și m-am gândit să fie conservate în felul ăsta, fiindcă am pierdut o droaie de alte cântece făcute în acei ani entuziaști.
Numărul Trei: Pe lângă activitatea de muzician, ești și scriitor. Cum a apărut nevoia de a scrie?
Călin Torsan: Probabil că este ceva ușor psihanalizabil. Când am început, n-o conștientizam ca nevoie, așa cum nu o fac nici acum. M-a împins ceva și în zona literară, dar nu pot să-mi explic ce.
Numărul Trei: Simți că scrisul și muzica pornesc din același tip de experiență sau sunt forme diferite?
Călin Torsan: Există unele puncte comune, inevitabile pentru două forme de comunicare, pentru două limbaje complementare în istoria omenirii. Totuși, în cazul meu, lucrurile sunt destul de ferm separate, cu unele amestecuri la care lucrez uneori alchimic.
Numărul Trei: Cum te-ai decis să scrii și pentru copii?
Călin Torsan: Din nevoie. Am participat la un concurs prin care puteam câștiga banii necesari cumpărării unui calculator pentru fata mea. Avea mare nevoie de el, iar eu nu aveam buget pentru asta. Și am câștigat premiul respectiv. Apoi, au fost unele gânduri că prin literatura pentru copii aș putea schimba ceva în cetate. Desigur, o atitudine naivă, dar naivitatea are ceva din fragilitatea norilor.
Numărul Trei: Cât de conștient ești de public atunci când scrii? Scrii „pentru cineva” sau textul își găsește singur cititorul?
Călin Torsan: Uneori, acel cititor invizibil îmi răsare printre gânduri, dar nu-i tocmai un obicei. Dacă am scris pentru cineva, ar putea însemna că i-am dedicat acel text, dar asta mi s-a întâmplat destul de rar. Sunt suficient de responsabil acum în privința scrisului și încerc să arunc înspre cititori lucrurile care ar putea mișca ceva în mintea și inima lor. Dar poate că nu este decât o formă de exaltare în asta.
Numărul Trei: Există teme la care revii constant, chiar și fără să-ți propui?
Călin Torsan: Inevitabil. Sunt acele experiențe care te marchează și pe care nu ți le explici. Desigur, acela este un fond de trăiri pe care fiecare îl târâm după noi, așa că am atenția trează pentru a oglindi și alte zone din viața mea. Și caut, departe de toate literele și cuvintele astea, mai degrabă să trăiesc. Că și asta este o artă. Și nu-i deloc simplă.
Numărul Trei: Ce proiecte de viitor ai în plan, atât în zona muzicii, cât și a scrisului?
Călin Torsan: Am tot felul de gânduri despre asta, dar nu stau să le dezvolt aici. Nu-i vorba de vreo superstiție, însă sunt chestiuni de atelier asupra cărora nici eu nu sunt prea lămurit. De ce i-aș zăpăci și pe alții cu ele?
