Încă din vremea vechiului Număr Trei (2008–2016), ne-am remarcat printr-o stare negativă generalizată, devenită, între timp, aproape proverbială. Personal, nu consider că suntem în mod deosebit nici pesimiști, nici deprimanți (ci doar reactivi în mod rațional și proporțional în raport cu realitatea), dar, fără îndoială, nici voioșia și seninătatea nu ne caracterizează. Pe măsură ce ne-am cioplit tot mai mult identitatea editorială, ne-am asumat pe deplin această aură sumbră și sobră, nu numai prin starea de spirit a scrierilor noastre, ci și printr-o rubrică recurentă în care compilam citate care excelau în pesimism, intitulată „Black Wednesday“. Acum, coborârea continuă.
„Jumătatea goală a paharului gol” este o serie de articole în cadrul căreia vom rătăci, împreună, prin partea întunecată a părții întunecate a existenței, urmând o rețetă standardizată în calea noastră către zenitul disperării – tratamentul va fi mereu alcătuit dintr-un citat (fie el dintr-o operă literară, un interviu sau un text de orice altă natură) și o recomandare muzicală, însoțită, după caz, de un extras din versurile acesteia.
Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate!
Astăzi vă propunem: Giovanni Papini – Povestiri stranii și Feeding Fingers – „This Isn’t Enough” (de pe albumul Baby Teeth, 2009).
„Într-adevăr, în cazul meu nu am nici un motiv foarte puternic ca să-mi iau viața: nu mor de foame, nu mă plictisesc mai mult decât ceilalți, sunt slăbuț, dar aproape sănătos, n-am fost respins de nici o femeie – poate pentru că n-am încercat nici măcar cu una. Dar oare este neapărat necesar să existe un motiv? Să mergem mai în amănunt: să examinăm lucrurile cu o anume detașare. Atunci când există un motiv, un motiv puternic, atunci sinuciderea pare un lucru logic și natural. Însă un motiv e un motiv, mult prea adesea interesat: nu mai pot continua în felul acesta și abandonez partida. Foarte bine: dar atunci ce găsiți deosebit în asta? Toate astea sunt în perfectă regulă: din A decurge în mod necesar B, dat fiind că oamenii sunt în marea lor majoritate lași. Însă de aici reiese că nimeni nu s-a sinucis niciodată în sensul pur și absolut al cuvântului. A se omorî pentru un motiv, care de cele mai multe ori nu are nimic rațional, nu este o opțiune: este o cădere. Căderea într-o prăpastie fără fund, necalculată însă dinainte cu întreaga libertate a minții. Adevăratul sinucigaș ar fi cel care fără nici un motiv personal, fără nici un motiv interesat, fără să fie orbit de nici o nenorocire domestică și de nici un proiect metafizic, ar examina senin și obiectiv moartea și viața și s-ar sinucide în deplină libertate, fără nici un fel de motiv, prin hotărârea simplei voințe. Toate acțiunile noastre sunt dictate și impuse de motive care nu admit scăpare; de aceea spun și susțin că nu sunt acțiuni adevărate, după cum nu denumesc personalitate activă mingea ce se duce departe fiindcă îi trag un șut.”[1]
„Ai douăzeci și șapte de ani și o viață cenușie dinaintea ta. Iar bătrânețea e mai rea decât moartea, care va veni oricum și va fi cu atât mai îngrozitoare. Nu e poate mai bine s-o chemi în deplinătatea puterilor și s-o ții în propria-ți mână în loc să trebuiască să te temi de ea mai târziu, în fiecare zi, ca de o creditoare de care nu poți scăpa? Să fii un erou adevărat într-un moment unic al existenței tale și acest moment să fie ultimul, însă cel mai important – singurul cu adevărat și în mod mistic liber?”[2]
„If this isn’t enough
Why am I here
In all your thoughts?
I will wait here in your memory
Like a cancer waits for tears
With this hungry belief
That I was already there.”[3]
[1] Giovanni Papini, Povestiri stranii, Humanitas Fiction, București, 2013, pp. 100-101.
[2] Giovanni Papini, Povestiri stranii, Humanitas Fiction, București, 2013, p. 103.
[3] Feeding Fingers, „This Isn’t Enough”, SongMeanings,
https://songmeanings.com/songs/view/3530822107858820681/, accesat în data de 06.03.2026.
