„Jumătatea goală a paharului gol” este o serie de articole în cadrul căreia rătăcim, împreună, prin partea întunecată a părții întunecate a existenței, urmând o rețetă standardizată în calea noastră către zenitul disperării – tratamentul este mereu alcătuit dintr-un citat (fie el dintr-o operă literară, un interviu sau un text de orice altă natură) și o recomandare muzicală, însoțită, după caz, de un extras din versurile acesteia.
Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate!
Astăzi vă propunem: Robert D. Kaplan – Gândirea tragică și Butthole Surfers – „Strangers Die Everyday” (de pe albumul Rembrandt Pussyhorse, 1986).
„Pentru a ajunge la civilizație este necesar însă să nu uităm niciodată lumea de dinainte și de dincolo de aceasta. […] Hitler și Stalin au fost creații ale modernismului industrial; mulțimile de pe Twitter și Facebook și teoriile conspirației de pe internet inflamează ura etnică și religioasă a postmodernismului postindustrial. Secolul XXI este încă tânăr, dar a fost deja martor la o agresiune militară monstruoasă, în stilul celui de-al Doilea Război Mondial, din partea unei mari puteri înarmate nuclear.
Civilizația reprezintă încununarea luptei noastre pentru împlinirea umanității și pentru eliberarea de înclinația noastră spre violență și de chingile soartei, însă n-o putem obține decât dacă nu pierdem niciodată din vedere originile noastre. Iar aceasta este posibil numai cultivând deliberat nesiguranța, a cărei temelie este respectul pentru haos: ceva imposibil de realizat dacă nu gândim tragic.
Cultivarea nesiguranței presupune modestie. Dacă o persoană – de pildă un decident politic – nu este modestă, zeii îi vor impune mai devreme sau mai târziu modestia. Iar dacă un om ajunge în situația ca zeii abia să-i aducă iluminarea personală, aceasta va veni cu o suferință extremă. Cu toții devenim în cele din urmă umili, fie înainte să ni se întâmple o catastrofă, prin faptul că ne temem tot timpul de viitor, fie după aceea, când oricum chinul este mult mai mare. Dar, oricât de precauți suntem față de ceea ce urmează, iadul vieții, în care noi, oamenii, ne tot ciocnim mereu unii de alții, face ca până la urmă, la un moment dat, să fim zdrobiți de altcineva sau altceva. Iată de ce aroganța este o formă de prostie.[1]”
„Die everyday.”[2]
[1] Robert D. Kaplan, Gândirea tragică. Frică, destin și povara puterii, Editura Humanitas, București, 2025, pp. 37-38.
[2] Butthole Surfers, „Strangers Die Everyday”, Genius, https://genius.com/Butthole-surfers-strangers-die-everyday-lyrics, accesat în data de 28.06.2026.
