În cadrul acestei serii de articole, prezentăm unele dovezi fizice care trădează materialitatea trecutului, descoperite întâmplător (de altfel, singurul mod în care suntem tratați de Realitate) printre dărâmăturile și arhivele propriei existențe.
Vestigiul pe care îl prezentăm astăzi este unul de natură digitală (dar pesemne că este un vestigiu tot fizic, cât timp digitalul, deși nu simte sete, trebuie să bea apă?). Nu îl putem ține în mână, ci în ecran.
Așa cum povesteam în istoricul site-ului nostru, activitatea Vechiului Număr Trei a fost întotdeauna dureros tensionată între dorința fremătătoare de a adopta unele acțiuni vitale pentru popularizare și pornirea viscerală de a rămâne, persistenți, pe făgașul propriilor epifanii scheletice. Nisipurile mișcătoare ale parteneriatelor și rețelelor de beneficii reciproce se transformă imediat în dependențe și nici nu realizezi când ai semnat deja în josul unei pagini care conține și clauze draconice de proprietate asupra conștiinței tale. Deodată, pe nesimțite și obligatoriu nesimțit, începi să te referi la artă ca fiind o oarecare „industrie” (industria petrochimică, industria agroalimentară, industria cărnii, industria artei), îți acorzi diplomă de „antreprenor” summa cum laude și începi să acorzi tot mai multă importanță propriei tale umbre. „Tot mai mult” devine principiul tău motor. Nu era mai bine să scrii sloganuri cu acul de siguranță în pergamentul antebrațului tău, decât să fii o sperietoare de ciori?
Pe măsură ce ne zbăteam în capcană, lațul se strângea și numeroase evenimente anunțate pe propriul site ne trezeau, mai degrabă, sentimente de ostilitate. Am încercat să recâștigăm controlul prin introducerea unei buline prin intermediul căreia să marcăm articolele care includeau evenimentele recomandate de noi – cele cu adevărat recomandate de noi, nu doar în virtutea unor obligații ancorate în promovarea reciprocă.
În vremurile noastre, Noul Număr Trei își urmează menirea sculptată în Manifest și refuză să mai fie doar un algoritm de răspândire bacteriană a propriei prezențe, alegând să interpună un strat izolator de curatoriat între jungla „industriei” de divertisment cu chip de artă și cititorii săi.
