În cadrul acestei serii de articole prezentăm unele dovezi fizice care trădează materialitatea trecutului, descoperite întâmplător (de altfel, singurul mod în care suntem tratați de Realitate) printre dărâmăturile și arhivele propriei existențe.
Entuziasmul cu care eram înzestrați atunci când am pus bazele proiectului Numărul Trei era de-a dreptul împovărător – de multe ori, nu ne permitea nici măcar încadrarea în periplul somnului nocturn. Dorința de a ne revendica locul pe care îl consideram, mai mult prevestitor, drept cuvenit, ne împingea să efectuăm unele acțiuni care astăzi ne par complet extraterestre, precum xeroxarea unor coli A4 (după chipul și asemănarea unui prototip primum movens – a deține o imprimantă era încă o extravaganță) și lipirea clandestină a acestora, de-a lungul orașului presat de cu totul alte preocupări.
Îmi amintesc destul de clar aceste câteva episoade bizare, în care am descins asupra centrului urbei, înarmați cu afișe, bandă adezivă și o hotărâre imbatabilă, căutând locurile propice pentru ancorarea mesajelor noastre fragile: pereți mai puțin poroși, panouri publicitare, ferestre obturate, diverse elemente metalice sau de plastic situate în poziții care ni se păreau optime etc. Un moment grăitor pentru succesul operațiunii s-a produs atunci când o persoană din interiorul unui spațiu comercial ne-a urmărit acționând, apoi a ieșit, a dezlipit afișul pe care tocmai îl poziționasem și l-a rupt cu satisfacție în fața noastră. Oare ce mai face acel individ eroic? Noi suntem bine, mulțumim pentru întrebare – scriem, pentru că ne pricepem să scriem, mai bine decât să rupem hârtii.
Există două laturi pe care o asemenea modalitate disperată de promovare le relevă. Pe de o parte, demonstrează dificultatea de a ajunge să atingi publicul-țintă (pe care nu îl puteai viza, pe atunci, prin intermediul lunetiștilor robotici înarmați cu publicitate țintită de orice calibru), într-o perioadă aflată în plină tranziție între industria presei scrise și omniprezența dumnezeiască a online-ului social. Pe de altă parte, stârnește nostalgia corectă față de o epocă în care răspândirea mesajului nu se rezuma doar la încărcătura de potențial „viral” insuflată conținutului sau la numărul de cifre pe care îl puteai imprima fondurilor investite pentru a hrăni temuții algoritmi.
Oare a existat măcar un singur om care să fi accesat o singură dată Numărul Trei datorită unui asemenea afiș?
Un exemplar șifonat al posterului minimalist și zadarnic (asemenea nouă: și noi suntem șifonați, minimaliști și zadarnici) prin intermediul căruia încercam să ne anunțăm (și să ne proclamăm), cândva, existența. Deși această ridicolă batistă de hârtie nu și-a îndeplinit, propriu-zis, menirea, întrucât nu a ajuns să fie expusă vreodată, ea… și-a îndeplinit, tocmai astfel, menirea – prezervată, ne demonstrează, astăzi, că acele momente în care eram dispuși să întreprindem asemenea acțiuni ieșite din comun au fost aievea. „Do It Yourself” sau „Do It to Yourself”?
Important: domeniul folosit de Vechiul Număr Trei nu se mai află actualmente în posesia noastră. În articolul dedicat istoricului Numărului Trei, puteți parcurge toate detaliile legate de această complicație și consulta „terminologia“ pe care o folosim astăzi pentru a ne referi la iterațiile proiectului nostru.
© Numărul Trei
