
Când/Unde: 12 – 15 noiembrie 2026, ora 19:00, Sinagoga Neologă Sion și Filarmonica de Stat, Oradea
Cine:
Joi, 12 noiembrie, de la ora 18:00
@Filarmonica de Stat Oradea:
- Josefine Opsahl (Danemarca) & Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea (România)
Vineri, 13 noiembrie, de la ora 18:00
@Filarmonica de Stat Oradea:
- New Jazz Underground (SUA)
- Kristóf Bacsó Triad (Ungaria)
Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00
@Filarmonica de Stat Oradea:
- Takuya Kuroda (Japonia/SUA)
- Liquid Saloon (Israel)
Duminică, 15 noiembrie, de la ora 18:00
@Sinagoga Neologă Sion:
- Canberk Ulaş (Turcia)
- Daniel Herskedal (Norvegia)
Bilete: pentru concertul de joi, 12 noiembrie, biletele pot fi cumpărate de aici; pentru concertele din zilele de 13-15 noiembrie, biletele pot fi cumpărate de pe entertix.ro
Alte detalii:
„ORA Jazz Festival 2026, 12-15 noiembrie 2026 la Filarmonica de Stat Oradea & Sinagoga Neologă Sion
Mijlocul lui noiembrie, când zilele devin tot mai scurte, este momentul perfect pentru câteva seri de jazz alături de prieteni, într-o atmosferă relaxată. Între 12 și 15 noiembrie, ORA Jazz Festival revine la Filarmonica de Stat Oradea și la Sinagoga Neologă Sion pentru cea de-a șaptea ediție.
Anul acesta, festivalul aduce la Oradea muzicieni din Japonia, Danemarca, Norvegia, Ungaria, Israel, Turcia și Statele Unite. Josefine Opsahl revine cu un proiect special alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea și dirijoarea Barbara Dragan, New Jazz Underground prezintă albumul Hoodies, iar Kristóf Bacsó Triad, Takuya Kuroda, Liquid Saloon, Daniel Herskedal și Canberk Ulaş completează programul cu concerte prezentate în premieră în România.
Program
12 noiembrie – Filarmonica de Stat Oradea, de la ora 19:00 (acces de la 18:00)
Josefine Opsahl (Danemarca) & Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea; dirijor: Barbara Dragan (Polonia).
Josefine Opsahl revine la ORA Jazz Festival după concertul din 2024, de această dată într-un proiect special realizat împreună cu Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea și dirijoarea Barbara Dragan. Programul include patru lucrări în care violoncelul ocupă rolul central: HANDS II Concerto for Cello and Orchestra, All We Know Is That It Radiates, A Mass of Stars Block the View și CYTROPIA.
Barbara Dragan este o dirijoare poloneză apreciată pentru abordarea sa riguroasă și expresivă. A fost Young Associate Conductor al Orchestre National de France și a colaborat cu dirijori precum Cristian Măcelaru, Daniele Gatti, François-Xavier Roth și Trevor Pinnock.
13 noiembrie – Filarmonica de Stat Oradea, de la ora 19:00 (acces de la 18:00)
New Jazz Underground (SUA) prezintă albumul Hoodies. Trio-ul din New York propune o combinație de jazz contemporan, hip-hop și influențe urbane. La Oradea va prezenta albumul de debut Hoodies.
Kristóf Bacsó Triad (Ungaria)
Saxofonistul și compozitorul Kristóf Bacsó aduce la ORA Jazz Festival proiectul Triad, un dialog între compoziție și improvizație, construit în jurul interacțiunii dintre cei trei muzicieni.
14 noiembrie – Filarmonica de Stat Oradea, de la ora 19:00 (acces de la 18:00)
Takuya Kuroda (Japonia) prezintă albumul Everyday. Trompetist și aranjor stabilit în Statele Unite, Takuya Kuroda este cunoscut pentru îmbinarea jazzului cu influențe funk, soul și muzică urbană.
Liquid Saloon (Israel)
Colectivul format de Amir Bresler, Sefi Zisling și Nomok pornește de la funk-ul vest-african al anilor ’70 și îl combină cu jazz contemporan și groove-uri moderne.
15 noiembrie – Sinagoga Neologă Sion, de la ora 19:00 (acces de la 18:00)
Daniel Herskedal (Norvegia)
Tubist și compozitor, Daniel Herskedal este recunoscut pentru modul în care transformă tuba într-o voce principală a jazzului contemporan, construind peisaje sonore ample și expresive.
Canberk Ulaş (Turcia)
Interpret de duduk, compozitor și improvizator stabilit în Malmö, Canberk Ulaş explorează întâlnirea dintre tradiția orientală și improvizația contemporană.
Bilete
12 noiembrie: Josefine Opsahl & Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea – bilet separat.
13, 14 sau 15 noiembrie: bilet de zi – 80 lei, 13-15 noiembrie: abonament – 210 lei.
Copiii sub 14 ani au acces gratuit, dacă sunt însoțiți de un părinte sau tutore care deține un bilet valabil sau un abonament.
Organizator: Fundația Culturală Jazz Banat. Co-organizator: Visit Oradea / Primăria Municipiului Oradea. Parteneri: Filarmonica de Stat Oradea, Oradea Heritage.” (Sursa: comunicat de presă)



