Skip to main content

Formația canadiană Spiritbox va susține, în această toamnă, un nou turneu european, avându-i ca invitați pe ucrainenii de la Jinjer și pe Dying Wish. Pentru cei care au ratat concertul Spiritbox de pe scena festivalului ARTmania din 2024, turneul reprezintă un bun prilej de a-și lua revanșa, deoarece include și date în Praga sau Viena.

Spiritbox s-a format în anul 2017 și a lansat până în prezent, pe lângă cele două albume de studio, Eternal Blue și Tsunami Sea, și patru EP-uri. Primul dintre acestea, purtând chiar numele trupei, definește perfect abordarea stilistică, care, deși va evolua de-a lungul timpului, va continua întotdeauna să reflecte nucleul incipient. Jinjer are o activitate mai îndelungată, existând încă din anul 2008, deși niciunul dintre membrii fondatori nu se mai află în componența actuală. Discografia trupei include patru albume de studio și trei EP-uri. Popularitatea Jinjer a explodat începând cu 2016, când trupa a semnat cu prestigioasa casă de discuri austriacă Napalm Records. Ambele formații gravitează în jurul sonorităților metalcore, alternative metal și progressive metal, iar Courtney LaPlante și Tatiana Shmayluk reprezintă două dintre cele mai proeminente figuri ale metalului recent. Atât Spiritbox, cât și Jinjer au lansat materiale discografice remarcabile în anul 2025Tsunami Sea, respectiv Duél.

Dying Wish, cel de-al treilea nume din lineup, este o formație de metalcore din Statele Unite. Activează din anul 2016 și a lansat trei albume de studio, cel mai recent, Flesh Stays Together, anul trecut.

Unlucky Ninjas – „Tehran-Kyoto” EP (2025)Recomandări

Unlucky Ninjas – „Tehran-Kyoto” EP (2025)

Tiberiu Vancsa6 februarie 2026
Album nou The Longest Heartbreak – „Trauma”Articole

Album nou The Longest Heartbreak – „Trauma”

Tiberiu Vancsa19 februarie 2026
Vestigii: Luna Amară live @Club A (07.12.2004)Articole

Vestigii: Luna Amară live @Club A (07.12.2004)

Alexandru Zamfir20 martie 2026