Publicarea acestei liste nu poate fi considerată, în niciun caz, tardivă.
Pentru noi, anii nu se termină niciodată – ei rămân nedeterminat deschiși, precum gurile unor mari carnivore. Mereu deschiși, astfel încât durerea lor să nu se poată cicatriza vreodată, ci să ne apese, mereu, actualitățile. Rănile trecutului nu sunt niciodată cusute – întotdeauna pot evada din ele nebănuite monstruozități. Mintea noastră frământă și creează noi amintiri, neîncetat, reinventând lumea pentru a menține iluzia coerenței și a înlocui sistemul heliocentric cu unul autocentric.
Anii nu sunt decât picăturile care vor umple paharul – deci anii curg.
Atunci când un an se va termina, acela va fi fost ultimul.
13. Balkan Taksim – Acide Balkanique
O călătorie energică și electronică prin Balcani întru auto-explorare și auto-cunoaștere. Totuși, rădăcinile au fost tăiate și puternic contorsionate.

12. Jahmolxes – Live in Acidava
Poțiuni magice sunt pregătite din ranchiună, păcură și rememorare. Realitatea este dozaj.

11. A-C Leonte – Now to Now
Un mix de jazz, poezie și muzică electronică care ne ancorează doar în prezent, în acel acum imediat, fără niciun gând spre trecut sau viitor.

10. Vermuz – Sonoliricografie
Cu ciocanul pneumatic de abataj al sufletului este perforat stratul geologic de praf de moarte depus peste oraș. Acesta se trezește la viață și începe să-și explice poezia neștiută, celor treji.

9. Costin Chioreanu – The Calling Live in Stockholm
O linie directă de comunicare cu pâcla mută de dincolo de începuturi și sfârșituri. Nu îmi vorbi niciodată: cântă-mi.

8. Mock Surprise – Portmanteau
O neliniște lucidă izvorăște neîncetat, dar nu pentru a ne invita la introspecție. O lume fragmentată care reflectă realitatea imediată, dar fără să stârnească dorința de a oferi explicații.

7. Marquis Collective – Metamorphosis
O călătorie printr-o pădure deopotrivă întunecată și luminoasă, fermecată și nemiloasă, unde schimbarea rămâne singura constantă.

6. Breathelast – Marea ascunsă
Când durerea și disperarea ne copleșesc, rechinii vin negreșit să se înfrupte din dulcea noastră renunțare.

5. Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut – I Went to the Mountain
Un marș apăsător către un climax care nu aduce plăcere nemăsurată, ci doar durere închegată, permanentă, ce devine o parte din noi pentru totdeauna. Dar durerea poate aduce oricând izbăvire.

4. Bluebell Creeper – Mind the Gap
Apetența nețărmurită a expresiei. Intenția sau intenționalitatea din spatele unui filament muzical nu trebuie niciodată expuse. Trudește pentru catharsis.

3. Partizan – Nori peste Sălăjan
Coloana sonoră a marii ieșiri din lume. Greutatea este un sentiment terminal.

2. Aefre To Ealdre & Dronisie Răsăriteanul – Nephology
Realitatea este manifestarea unui haos complet arbitrar și impredictibil. Dacă aceasta ar fi distrusă și creată din nou, de la zero, s-ar transforma însă în exact același haos, identic atom cu atom.

1. BRUS – Viu
Proceduri medicale deosebit de invazive sunt efectuate asupra spiritului nostru dezbrăcat și tremurând. Instrumente reci și fluide calde.




