Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut a apărut în 2015 ca un proiect personal inițiat de Vlad Enescu. Gândit inițial ca un demers solitar, proiectul s-a transformat treptat într-o trupă în toată regula. De-a lungul anilor, AFLMȘMP a evoluat constant, atât din punct de vedere compozițional, cât și al sunetului, fiecare material lansat marcând o etapă distinctă în maturizarea trupei.
În paralel cu această evoluție sonoră, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut a devenit una dintre cele mai active și vizibile trupe instrumentale românești, cu apariții constante pe scene importante din țară și din afara ei, culminând cu prezențe repetate la festivaluri de referință pentru genul post-rock european.
Am stat de vorbă cu membrii trupei despre parcursul lor de până acum, despre transformările interne și artistice care i-au adus în punctul actual, dar și despre viitorul lor turneu european, despre care puteți afla mai multe aici.
Numărul Trei: A trecut ceva vreme de la ultima noastră conversație, timp în care ați lansat patru albume de studio și unul live. Cum ați descrie evoluția voastră din toți acești ani din punct de vedere stilistic, tematic și umoristic?
AFLMȘMP: Am putea merge suficient de departe încât să spunem că abia mai suntem aceeași trupă ca în 2016. În primul rând, sunetul a traversat o evoluție organică. S-a Rezolvat, Nu Se Poate (2017) a reprezentat o colecție de idei născute în mare parte din jam-uri, propulsată de dorința comună a tuturor membrilor de a cânta post-rock. Prin contrast, pentru I Went To The Mountain (2025) am triat foarte mult material – cât pentru mai multe albume.
Stilistic vorbind, ne-am îndreptat mai mult către post-metal, prog și chiar stoner pe ultimul album. Integrarea unor sonorități lente, masive – rămânând, însă, cât putem noi de agresivi – era o schimbare de registru care aștepta de mai mulți ani să se întâmple. De altfel, ea fusese anunțată, discret, pe albumul La Vale (2022). În afară de muzica în sine, facem tot ce putem să se potrivească tot ce ține de imagine, de la coperta albumului și merch, la vizualurile live. Pe plan umoristic, încă dăm nume amuzante pieselor, mai nou traducând expresii românești mot-a-mot în engleză.
Numărul Trei: Cum ați trecut voi prin perioada pandemiei (2020 – 2023) din perspectivă muzicală? Dat fiind că au existat diferite restricții în privința concertelor live, ați compus mai mult sau ați folosit mai mult rețelele de socializare pentru a rămâne conectați cu fanii? V-a influențat perioada compozițiile mai recente într-un anume fel, mai ales că multe albume post-pandemie sunt despre furie, identitate, izolare sau singurătate?
AFLMȘMP: A fost într-adevăr o perioadă în care am redus activitatea concertistică la minim. Să ții concerte în perioada aceea reprezenta un stres masiv pentru toate persoanele implicate în organizare, pentru trupe și sunt sigur că și pentru public. Am preferat să ne vedem între noi pentru a compune, la finalul lui 2021 realizând și primul writing camp, care ne-a ajutat să terminăm de scris albumul La Vale. Nu mă aflu în măsură să spun cât de influențat a fost albumul de trăirile perioadei, însă lansarea sa a reprezentat un catharsis pentru noi toți.
Numărul Trei: Ați cântat de două ori la celebrul festival Dunk! – în 2019 și în 2023? Cu ce amintiri plăcute (sau neplăcute) ați rămas? Există o apariție care v-a rămas mai aproape sau anumite lucruri care v-au plăcut în mod special la fiecare dintre ele?
AFLMȘMP: Cele două apariții la Dunk! au reprezentat printre din cele mai importante concerte din istoria noastră ca formație. De ambele ori am avut parte de cea mai călduroasă primire, atât din partea publicului, cât și din partea echipei Dunk, și ni s-a arătat la ce nivel se poate ridica un festival bazat pe un gen muzical de nișă. Mi se pare interesant și că am avut oportunitatea să prindem festivalul în ambele locații unde a fost organizat – în 2019, în Zottegem, am cântat pe scena din pădure, cu publicul așezat printre copaci, având parte de o atmosferă foarte potrivită. În 2023, am cântat în Ghent, în sediul Viernulvier, o clădire labirintică, cu scene interminabile. Am avut parte de un Balzaal aproape plin, de care ne-am bucurat pe măsură.
Numărul Trei: Cum a început colaborarea cu dunk!records (Belgia) și A Thousand Arms (SUA) și cât de important este pentru succesul unei trupe (din scena underground românească) să aibă un sprijin – indiferent cât de mare sau mic – de la o casă de discuri?
AFLMȘMP: Colaborarea cu dunk!records în calitate de label a mers mână în mână cu reprezentațiile live pe care am avut oportunitatea să le ținem în cadrul festivalului. Ne-am conturat de-a lungul anilor o relație profesională care a culminat cu realizarea primului printing de viniluri cu albumul La Vale. Colaborarea cu A Thousand Arms a urmat și ea firesc, în momentul în care s-a pus problema să extindem mai eficient distribuția noului album pe vinil pe piața americană. Pentru noi a venit ca un ajutor important colaborarea cu cele două labeluri, cât și în ceea ce privește prezența noastră în marele underground global, cum ne mai place să-i spunem, care s-a format în jurul post-rockului și stilurilor adiacente.
Numărul Trei: Cum credeți că percep fanii voștri europeni sau americani titlurile pieselor voastre? Vă închipuți vreun american din Chicago sau un belgian din Bruxelles spunându-i unui prieten cât de mult îi place piesa „Nu Faci Dumneata Ordine La Mine În Birou”?
AFLMȘMP: Titlurile pieselor noastre de pe primele albume sunt și vor rămâne inaccesibile fanilor noștri străini. De altfel, n-aveam nicio așteptare ca aceștia să poată pronunța numele formației, darămite titlurile pieselor. Acestea sunt, însă, o parte din povestea sau mica istorie a trupei și ar fi nu numai nedrept, ci și lipsit de sens să regretăm titlurile vechi, fiindcă fără ele n-am fi ajuns cunoscuți în undergroundul românesc, iar noi n-am uitat de unde am plecat. În plus, ne mulțumește compromisul noilor titluri, traduceri mot-a-mot din română în engleză a unor expresii obișnuite, pe care orice vorbitor nativ de română le-ar înțelege, însă care transmit, probabil, altceva fanilor noștri din străinătate. (Exemple: „We Hold Each Other At Current” sau „The Dogs Bark, The Bear Passes”).
Numărul Trei: În toamna anului trecut, ați avut o serie de concerte prin Europa. Ce amintiri plăcute (sau neplăcute) aveți din cadrul acestui mini-turneu?
AFLMȘMP: Anul trecut am împărțit un turneu european în două tranșe – sau leg-uri – unul în primăvară, în Europa de Est, respectiv unul în toamnă, în care ne-am concentrat mai mult pe Europa de Vest, până la Londra și înapoi. Din primul leg, nu putem uita aventura cu duba, când ne-a lăsat turbina în Serbia, forțându-ne să anulăm un concert – singura dată când am anulat un concert în străinătate. Am făcut 15 ore din Novi Sad până la București, iar la deal ne rugam, fiindcă duba nu prea mai trăgea. Stere ne-a certat că nu știam niciunul Înger, îngerașul meu cap-coadă.
În ceea ce privește amintirile (mai) plăcute, iese în evidență concertul din Belgia, toamna trecută, când am inaugurat Tumult Festival în superbul domeniu Botanique, din centrul Bruxelles-ului. A fost o întâlnire deosebită între noi și public, care ne-a primit foarte bine și a avut și generozitatea de a umple sala încă de la primul concert.
Numărul Trei: Anul acesta, de la începutul lunii martie și până la începutul lunii aprilie, aveți un turneu amplu prin Europa împreună cu suedezii de la Barrens. Veți pleca la drum cu un mini-van sau veți folosi și alte mijloace de transport în comun? Aveți ceva planuri despre cum să faceți față drumurilor lungi ale Europei? Ce orașe sunteți curioși să descoperiți – atât cât se poate – și ce public din ce țară doriți să impresionați – poate cu (prin) „Breaking Ourselves Into Figures”?
AFLMȘMP: Sperăm să impresionăm pe toată lumea în mod egal! Preferințele noastre în materie de public vizează mai curând nivelul familiarizării acestuia cu genurile muzicale pe care le abordăm – și este impropriu spus că avem preferințe, oricum. Nu cântăm oricui în primul rând fiindcă nu vine oricine să asculte o astfel de muzică, așa că nu ne propunem să impresionăm pe cineva anume întocmai pentru că știm exact cine vine. Post-metalul, post-rockul, muzica progresivă ș.a.m.d. sunt stiluri care atrag un public avizat. De aceea, prima frază a acestui răspuns nu trebuie deloc interpretată într-o cheie superficială – chiar sperăm să-i impresionăm pe cei care au o deschidere pentru această muzică, deoarece n-ar fi puțin lucru. Cel mult, ne-am bucura să primim avizul celor care preferă o versiune agresivă a muzicii instrumentale. Noi suntem, la rândul nostru, fani ai muzicii metal mai mult ca orice altceva. Ne-am dat seama acum mult timp că suntem metaliști care s-au apucat de post-rock, niciunul dintre noi n-a început ca fan al acestui gen în special. Așa că, într-un fel, e interesant când întâlnim metaliști la concertele noastre, fiindcă ne confirmă profilul.
Intrăm, însă, prea mult în detalii, așa că revenim la răspunsul formulat mai sus. Cât despre logistică și geografie, câtă vreme nu ne plouă-n dubă, nu ne-o sparge nimeni, nu ne lasă turbina (toate povești reale) și mai ales dacă ne întoarcem teferi, ne declarăm mai mult decât mulțumiți; cântăm oriunde cu bucurie. Iar despre cum vom face față acestui turneu, cuvântul-cheie este moralul. Fără intenția de a ne plânge, un astfel de turneu poate fi crâncen. Obosiți o să fim orice am face, important e că ne vom putea sprijini reciproc, mai ales moral. Și n-ar trebui să fie greu. La urma urmei, doar vom plimba șantierul de colo-colo vreo trei săptămâni. Șantier și șoferie, nimic mai mult. Ne vom baza pe umor, pe benzinării și în special pe sunetistul nostru, Tibi (care e și responsabilul cu focul la cazările cu șemineu).
