Joi seara, am plecat la drum cu entuziasm, gata să mă „dronez” deplin întru nevoință. Însă, drumul către Echoes Haus mi-a fost blocat temporar de haosul urban necontrolat, amplificat pe alocuri de omuleți verzi atotputernici, dar rătăciți în păcat.
Am ajuns totuși la timp și nu am pierdut niciun moment din ce avea să fie o călătorie inițiatică profundă întru „dronizarea” eternă. Oficianții vecerniciei au fost Dronisie Răsăriteanul și Aefre To Ealdre, primul fiind un mărturisitor al efectelor întunericului și demonicului asupra lumii, iar cel de-al doilea un slujitor și exeget al iluminismului sonor.
Dronisie Răsăriteanul, discret și concentrat, a purtat camilafca sa cu lacrimi argintii pe frunte și un acoperământ suplu peste față, simbol al renunțării totale la cele lumești. El s-a desfășurat grațios la altarul său, producând sunete ambientale austere, cu valențe ritualice și mistice.
Aefre To Ealdre, cu mina sa serioasă și interiorizată, a contribuit la vecernicia întru «dronizarea» eternă, folosindu-se de micul său altar și de cristelnița-chitară pentru a produce sunete ușoare, îndelung tânguitoare și adânci, care invitau la contemplare și iluminare lentă.
Împreună, cei doi ne-au oferit cu adevărat o călătorie inițiatică, numită simplu Nephology, dedicată cerului și norilor săi. Așadar, mărturisitorul și exegetul ne-au îndreptat gândurile către nemărginirea cerului, dar și spre frumusețea norilor atotschimbători, un simbol al misterului schimbării perpetue.
Pe parcursul acestei călătorii, am învățat că timpul e un dușman și un aliat deopotrivă, deoarece ne oferă binecuvântări simple și prețioase, dar ne va aduce și tăcerea termodinamică, moartea absolută. Ne binecuvântează, deoarece este cel care permite cerului să aducă lumină în viața noastră, chiar și temporar. Doar a dat naștere luminii. Ne este dușman, deoarece destinul inevitabil al materiei organice și anorganice este descompunerea întru uitare și tăcere infinită.
Am mai învățat despre cer, deopotrivă înlesnitor al bucuriei – prin faptul că permite revărsarea luminii pe chipurile noastre triste, oferindu-ne o plăcere sacră – și al suferinței, căci, după o zi plină de lumină, cerul cedează loc întunericului, care poate să invadeze orice aspect fizic și metafizic al ființei umane.
Trăiți momentul de dragul momentului, pentru că nimic nu va supraviețui timpului, nici chiar lumina.
Seara s-a încheiat mult prea repede, dar am plecat cu adevărat hrănit muzical de sunetul evlavios al celor doi muzicieni.
