Numărul Trei: De unde vine pasiunea ta pentru muzică și cum ai învățat să cânți la chitară și la muzicuță?
Alcan Wander: Din colecția de discuri a tatălui meu, cu care am crescut. Muzicuța a fost primul instrument pe care l-am primit de la bunica mea. Cu siguranță, nu știa unde se va ajunge, dar mă auzise ore în șir vorbind mai mult despre muzică. Ulterior, am vrut să învăț să cânt la chitară și am studiat flamenco, cu toate că îmi doream să învăț să cânt la chitara electrică. Copil fiind, nu prea te entuziasmează studiul muzicii clasice când tu vrei să cânți Sex Pistols.
Numărul Trei: Cum ai descrie muzica ta? Ce influențe muzicale sau literare te-au influențat profund?
Alcan Wander: O muzică renascentistă, a nu fi luat ad litteram, actuală, dar ancorată în sunetul trecutului. Sunt un filtru prin care trec influențele mele. Munca grupului Pink Floyd până la albumul Animals mi-a influențat puternic modul în care percep muzica și limitele ei, în special primele lor albume.
Joni Mitchell, Neil Young și Bob Dylan mi-au aratat cum poate să sune un album de tip singer-songwriter, fiind impresionat de sinceritatea față de ascultător a primilor doi, Dylan având puține momente de sinceritate nemascată în muzica sa.
Dylan m-a fascinat încă din școala primară, fiind uimit de ce poate să facă doar o voce, o chitară și o muzicuță în piesa „Mr. Tambourine Man”, iar cu fiecare an versul „Let me forget about today, until tomorrow” capătă o profunzime tot mai mare pentru mine. Mă simt onorat și umil că am avut ocazia să îl văd în concert anul acesta.
Din punct de vedere literar, cel mai mult m-au influențat Jack Kerouac și Allen Ginsberg. Încerci să îți scrii tot mai bine piesele, să transmiți tot mai clar ce simți și, involuntar, ajungi să citești tot mai mult. Trebuie să înveți de la meseriași.
Numărul Trei: În 2021 ai înființat trupa Desolate Moors. Spune-ne câte ceva despre istoria proiectului și despre direcția muzicală pe care ați abordat-o, dar și despre albumul de studio pe care l-ați lansat. Cum ai trăit această experiență și ce lecții ai extras din aceasta, care te ajută și astăzi?
Alcan Wander: Grupul s-a născut în perioada pandemiei, împreună cu tovarășul meu din liceu, David Stoica, ulterior ajungând să fie un trio alături de Tomadidntsleep. A fost o perioadă plină de experimentare muzicală, având piese abstracte, concrete și piese care se întâlneau la mijlocul acestor concepte. Muzical, îmbinam rock-ul psihedelic cu muzica electronică, alegând ce gen ni se părea potrivit pentru fiecare piesă. Mă bucur să văd cum grupuri precum Rotko, D.e.n.i.s. și Armand Popa încep să facă tot mai mult asta.
A fost teribil de distractiv, o parte din acele piese ajungând să constituie albumul Garden of the Madman. Acea perioadă mi-a pus bazele compoziției muzicale și ale afinității pentru muzica abstractă.
Numărul Trei: În 2024 ai lansat primul tău album solo, In My Room. Cum a decurs procesul de compoziție și înregistrare și cum ai descrie stilul acestui album?
Alcan Wander: În antiteză cu Garden of the Madman, aici am vrut să îmi pun bazele în concret, piesele fiind compuse inițial în format acustic, fiind mult mai atent la versuri. În cazul în care piesa suna bine doar cu vocea, chitara și muzicuța, atunci îmi câștigam dreptul de a înregistra și alte instrumente, albumul având un sound mai neo-folk. A fost înregistrat în trei sesiuni în care am scris câte patru piese per sesiune. Este un album mult mai concentrat pe songwriting, având de asemenea câteva pasaje mai experimentale, precum în „Friday Night Blues” și „Desolation Angels”.
Numărul Trei: Odată cu începutul carierei tale solo, ai colaborat cu Cuib Records. Cum a luat naștere această colaborare și ce a însemnat aceasta pentru tine?
Alcan Wander: Înseamnă posibilitatea de a avea acces la echipament de cea mai bună calitate pentru muzica mea. Cele două albume au fost înregistrate acasă, iar cu toate că am făcut tot ce ne-a stat în puteri să fie cât mai bine înregistrate, mixate și masterizate, există limitări. Cred că am reușit să avem cel mai bun sunet de tobe capturat cu un singur SM57. Am avut piese, precum „Black Opium”, care nu au fost primite la radio pentru că nu se aflau la standardul necesar. Acum, ambele single-uri ale mele sunt difuzate la mai multe posturi de radio.
Numărul Trei: Recent, ai lansat un nou single, intitulat „Earthquake City”. Ce te-a inspirat să scrii această piesă și cum se leagă ea de etapa în care te afli acum?
Alcan Wander: Am văzut un interviu cu Sylvester Stallone în care vorbea despre cum a scris filmul Rocky, simțind că cinema-ul din acea perioadă era „anti-societate” și „anti-orice”, lăsând foarte puține lucruri care să inspire publicul și să îi dea speranță.
Generația mea a prins cea mai socială perioadă a vieții în pandemie, perioada de angajare în timpul apariției AI-ului, iar acum suntem constant încărcați de nesiguranță politică și război. Toate acestea ne-au lăsat cu o stare generală de oboseală și neliniște.
Cred că avem nevoie de ceva care să ne entuziasmeze și să ne dea speranță, iar muzica și arta au avut întotdeauna abilitatea de a face asta. Arta nu îți oferă neapărat adevăruri noi, ci îți reamintește ceea ce deja știi și simți în adâncul tău.
„Earthquake City” oferă un sentiment de încredere și putere. Trăim unele dintre cele mai ciudate vremuri și cred că este important să simți siguranță în fiecare pas pe care îl faci. Cum spunea Nina Simone despre libertate: „I tell you what freedom is: no fear!”.
Numărul Trei: Ce alte planuri de viitor ai?
Alcan Wander: Vreau să mă angrenez tot mai adânc în direcțiile mele creative, să scriu material nou și să mă las inspirat de energia și haosul Bucureștiului. Pe 23 mai o să am un concert împreună cu formația mea, The Downtown Slackers, la Uzina Coffee, iar apoi voi începe sesiunile de înregistrare pentru un nou album.
