În cadrul secțiunii „No.3 Legacy”, reluăm articole selecționate de pe vechiul site Numărul Trei (2008–2016), pe care le considerăm încă relevante.
Versiunea originală a acestui text a fost publicată pe 03.06.2013; varianta republicată aici include câteva corecturi, tăieri și reformulări.
Tragic reprezintă un nume cu siguranță familiar pentru oricine a urmărit cu atenție scena underground locală în ultimele două decenii. Astăzi, formația are la activ trei materiale discografice devenite, deja, clasice: LP-urile Mirrors (2019) și Salt of the Earth (2022), precedate de EP-ul Cronos (2014). Interviul pe care îl revizităm aici se referă la debutul discografic Tragic, fiind realizat în perioada în care Cronos tocmai începea să prindă contur. Din acest unghi temporal, el oferă o perspectivă aparte – aflăm, de exemplu, ce titlu era vizat inițial pentru respectivul EP. După o serie de schimbări de componență și inevitabilele turbulențe aduse de simpla curgere a timpului, Tragic își continuă existența și astăzi, într-o formă de zile mari (în contrast cu zilele tot mai scurte ale iernii existențiale), formația reușind să supraviețuiască nevătămată valurilor devastatoare care au distrus o mare parte din scenă: Colectiv și COVID-19.
Dacă Tragic este un nume familiar și longeviv, basistul Adrian Iosif reprezintă un adevărat pilon al comunității underground românești, el activând, de-a lungul anilor, pe lângă Tragic, în nenumărate proiecte (autorul acestui articol a avut onoarea de a cânta alături de el în defunctele Flesh Rodeo și Mountains On My Back) – cel mai recent, Bluebell Creeper. Viziunea sa artistică realizează un echilibru perfect, natural și extrem de rar între disciplină și experiment, forță și emoție, armonie și supliciu.
Numărul Trei: Să începem cu o scurtă prezentare a trupei, pentru cei cărora numele Tragic nu le este familiar.
Adrian Iosif: Trupa Tragic s-a format undeva prin anul 2006, la inițiativa câtorva colegi de liceu, printre care mă număram eu și Augustin (tobe). Lineup-ul actual s-a conturat undeva prin 2007, după ce Lex (voce) și Tavi (chitară) s-au alăturat formației. De atunci, lucrurile au evoluat constant!
Numărul Trei: De unde vine numele trupei și ce semnificație are pentru voi?
Adrian Iosif: Pentru noi, numele trupei exprimă exact ceea ce cântăm. E mai interesant ce semnificație are pentru public, ce simte fiecare auzind acest cuvânt – „Tragic“, cu „T“ mare.
Numărul Trei: Cum ai descrie muzica Tragic? În ce genuri/subgenuri muzicale se încadrează aceasta?
Adrian Iosif: Nu dorim să fim încadrați într-un anumit gen, subgen sau stil muzical… cum spunea și Bruce Lee: „stilurile îngrădesc“. În schimb, am fost și suntem influențați de numeroase genuri, de la blues și rock’n’roll, la jazz și ambiental. În ultimul timp, suntem atrași foarte mult de post-rock, post-metal și sludge, dar nu pot spune că ne încadrăm cu certitudine în vreunul dintre aceste stiluri.
Numărul Trei: Spune-ne câțiva artiști care au influențat considerabil trupa Tragic.
Adrian Iosif: Ar fi o listă foarte lungă, așa că voi enumera doar câteva trupe: Tool, Isis, Russian Circles, Neurosis, Cult of Luna, Black Sabbath, Soundgarden, Pearl Jam, Nirvana, Foo Fighters, The Ramones, System Of A Down și multe altele…
Numărul Trei: Care ar fi temele abordate în versurile pieselor voastre?
Adrian Iosif: Încercăm să ne adâncim cât mai mult în psihicul uman și, în general, tot ce e legat de Om – pasiuni, vicii și durerea Lui. Desigur, cântând despre aceste lucruri, încercăm să ne purificăm de ele. Muzica noastră este formată din elemente și structuri ce par că nu-și urmează firul natural, încâlcindu-se, ca apoi, subit, să se limpezească; așa sunt și caracterele noastre.
Numărul Trei: Deși cântați de câțiva ani, nu ați lansat până în prezent niciun material discografic (între timp, formația Tragic a lansat un EP și două LP-uri – n.a.). Intenționați să faceți acest lucru în viitorul apropiat?
Adrian Iosif: Într-adevăr, lucrurile se mișcă mai greu, însă sperăm ca în toamna acestui an să lansăm primul nostru EP, care va fi intitulat Paralapapisi – un cuvânt inventat de noi, fără un sens anume, dar care va căpăta unul în contextul pieselor de pe viitorul EP (în cele din urmă, EP-ul a fost intitulat Cronos – n.a.).
Numărul Trei: Ce părere ai despre scena underground din România?
Adrian Iosif: Pot spune că scena underground din România este foarte bogată în trupe și idei, continuând să crească. Trupe ca White Walls, Mediocracy, Breathelast, Nomega, Valerinne, The Boy Who Cried Wolf și nu numai au un sound puternic și autentic, reușind să schimbe, într-un anumit fel, vechea viziune a „undergroundului“ românesc. În același timp, sunt de părere că doar oamenii sunt singurii care ar putea să transforme modul în care este văzută scena underground, având mai multă deschidere, mai multă implicare și, nu în ultimul rând, un alt mod de a gândi, de a privi lucrurile și o anumită toleranță legată de întâmpinarea noilor idei sau a noilor concepții, fără a judeca sau a compara întotdeauna evoluția sound-ului românesc în undergroundul de „atunci“ și „acum“.
No.3: Ce trupe românești vă plac?
Adrian Iosif: Din lunga listă pe care am adunat-o până în prezent putem numi Valerinne, Mediocracy, RoadKillSoda, White Walls, The Boy Who Cried Wolf, Flesh Rodeo, Nomega, Fluturi pe Asfalt, Breathelast, Environments, Spiritual Ravishment, Nevergoinghome și multe altele…
No.3: Ce alte planuri de viitor aveți?
Adrian Iosif: Intenționăm să ne continuăm activitatea la fel de bine ca și până acum, fără constrângeri sau compromisuri. Am dori să dezvoltăm mai mult ideea de experimentare, oferind astfel pieselor noastre un sound mai deosebit, bazat pe originalitate și claritate. Suntem nerăbdători în ceea ce privește noul EP, de aceea facem tot posibilul să iasă exact cum ne-am propus. Ca o concluzie, aș putea spune că tot ceea ce vrem cu adevărat este ca publicul să ne susțină la fel ca și până acum, să reușim să ne ducem până la capăt ideile și să rămânem dedicați precum în prezent.
