Dacă transcendența ar fi o piatră, atunci ar trebui să o mesteci. Totuși, dacă transcendența nu ar fi, tu ai fi? Dar dacă tu nu ai fi, ar fi transcendența? Din păcate, nicio lege nu determină ca, atunci când există două variante, să existe doar o variantă. Muzica munților, izvorâtă dintre piscurile Smallman și sculptată în granit puternic vascularizat, nu adresează însă întrebări, nici măcar astfel de întrebări-adeziv, pe jumătate răspunsuri, ci doar caută traiectoria optimă pe care să o îmbrățișeze adânc, către vărsare (de fapt, la fel ca noi toți), luând totul cu ea (de fapt, la fel ca noi toți), dacă există tot (sau toți). Existența este o axiomă, nimic mai mult, nimic mai puțin. Nimic mai nimic.
Nu este nimic subdimensionat sau omenesc în ecosistemul ondulatoriu Smallman. Iar albumul Отвъд (Beyond) nu este alcătuit din particule. Dacă anterior se mai păstra posibilitatea unei continuități circulatorii, de-acum se ascute numai ascetismul cel mai târziu. Ireversibil precum o crimă care urmează unei alte crime. Toate frunzele au căzut a doua oară. Se trăiește rupestru și mitic, în echilibristică pe muchia unui final care nu este nici așteptat, dar nici repudiat. (Nu există echilibru mai stabil decât cel obținut pe muchia finalului.) Refugierea completă în limba bulgară reprezintă o clarificare a semnificației iminente pentru cei care nu o cunosc și, probabil, o cuibărire în sensuri pentru cei rămași. Limba este doar un instrument, iar instrumentul este doar o limbă. Între cele două catene – creația.
Smallman știe că este suficientă o singură notă muzicală, plasată în poziția geometrică perfectă, pentru a fluidiza o conștiință pietrificată. De parcă, dacă toată viața ar dispărea, respirația ar continua, fără să fie nevoie ca nimeni să o respire. Umbrele ni s-au ratăcit, sau poate doar s-au prăbușit înainte, în genunea genetică generalizată. Reprezintă absența umbrei capitularea noastră în fața luminii sau capitularea luminii în fața noastră?
Minunile nu sunt neapărat minunate. Măreția nu datorează nimănui niciun adjectiv (cu atât mai puțin mie și ție).
Dacă transcendența ar fi, ea nu ar mai urma să fie – sau așa ni se promite.
Orice material poate deveni o oglindă, dacă este suficient de lustruit. Să îți confecționezi oglindă din propriul chip. Ce vei oglindi?
Dacă transcendența ar fi o oglindă, ar fi noapte.
Dacă transcendența nu ar fi o piatră, ar fi o piatră.
O piatră este piatră. O piatră este suficientă pentru a fi piatră.
Porumbeilor din stația de metrou nu le pasă că Smallman a lansat un nou album. Transcendența este sau nu este un grăunte? Porumbeilor din stația de metrou nu le pasă.
Dacă toate pietrele de pe Pământ ar fi vopsite în acvamarin, atunci transcendența ar fi. Dacă pensula nu ar trebui să părăsească niciodată planșa, trasând o linie veșnic continuă, atunci ar fi transcendență.
Discurile care te îndepărtează de lume, precum o reverență în fața unui trecut pe care nu îl mai recunoști demult.
Întotdeauna miroase a ars. Dar acolo și plouă.
Fiecare om trage cu mitraliera într-un perete de stâncă.
Suflet cu febră musculară.
Vârful cel mai înalt: „Отвъд върха”.
