Cinema Europa mi-a îndeplinit o veche, veche dorință – cea de a viziona marea mea dragoste cinematografică, Eyes Wide Shut, pe marele ecran. Ce măreție! Câtă măreție!
Intensitatea evenimentului a fost amplificată de incertitudinea care a planat deasupra sa, după ce, cu o seară înainte, eram umbrit de anunțul că proiectorul se defectase. Acesta a fost reparat însă în timp util, iar cea de-a doua zi de „Kubrick Weekend” a putut decurge conform programului. Emoțiile mele au fost alimentate și de istoria recentă – precedentul eveniment la care am dorit să particip la Cinema Europa, premiera celui mai recent film creat de Nicolas Winding Refn, Her Private Hell, fusese anulat cu jumătate de oră înainte de ora începerii. Am sfârșit atunci prin a viziona filmul la Cinema City, printre câțiva hârciogi care și-au ascuțit dantura necontenit. Cinema City și Her Private Hell! O asociere ce pare a fi mai absurdă decât minunăția de film în sine… De această dată, totul a decurs însă în parametri optimi și am reușit să bifez și Eyes Wide Shut pe lista filmelor lui Stanley Kubrick pe care le-am vizionat măcar o dată într-o sală de cinema (listă care se apropie vertiginos de a fi desăvârșită). Mai mult, contactul s-a petrecut chiar în cadrul unui întreg weekend dedicat regizorului meu „preferat”. Mai mult, am putut viziona înainte, în cadrul programului, chiar filmul care a precedat Eyes Wide Shut și în cronologia filmografiei lui Kubrick: Full Metal Jacket!
Experiența a fost una extrem de diferită față de cea mai recentă întâlnire cu bătrânul zeu Kubrick petrecută în locuri publice, pe care am sintetizat-o într-un text intitulat „După apus, în mall, nu pot supraviețui decât cei puternici”… Cinema Europa este un loc extraordinar; este un cinematograf cu suflet și sânge cald. Mintea mea rămâne mereu impermeabilă față de orice inconveniențe m-ar putea lovi atunci când aleg să vizionez aici un film. Nici măcar nelipsiții indivizi care vorbesc în timpul filmelor nu îmi declanșează uzualele spasme spumante, deoarece simt cumva, de fiecare dată, că beneficiază de circumstanțe atenuante. (Cu toate acestea, mă întreb mereu și mi-aș dori să îi pot întreba, cu sinceritate, dacă aleg să se comporte astfel doar pentru că nu realizează că îi deranjează pe ceilalți sau pentru că nu le pasă că deranjează.) Simplul gând că în sală ar putea fi, în jurul meu, și unii oameni care vizionează pentru prima dată Eyes Wide Shut mă îmblânzea – eu sunt lăsat mut de filmele care mă trimit la podea, însă înțeleg perfect, în asemenea cazuri, și dorința de a exprima o idee celui de lângă tine. Ce privilegiu pentru aceste persoane ipotetice! Mi-aș dori atât de mult să mai pot viziona o dată, pentru prima dată, Eyes Wide Shut (pentru mine cred că a fost a opta incursiune în visul albastru, sexual, elegiac și mortuar, împodobit cu beculețe de Crăciun), deși nu aș renunța niciodată la primul meu contact cu filmul – unul perfect, pe care nu cred că îl voi putea uita vreodată, până la capăt.
Nu voi vorbi despre film, pentru că scopul textului era doar să efectuez o reverență în fața Cinema Europa, pentru că mi-a permis acest vis de două ore și treizeci și nouă de minute. A fost lumină. A fost vis. A fost moarte. („It’s only a dream.” Afirmativ. „No dream is ever just a dream.” De asemenea afirmativ.) Închei totuși cu câteva gânduri răzlețe despre Eyes Wide Shut pe care le-am inclus în volumul meu Kubrick, publicat în 2023:
„«Eyes Wide Shut» plutește, din prima până în ultima clipă, în cea mai frumoasă lumină pe care am văzut-o vreodată.”1
„[…] Ceea ce mă frapează în universul «Eyes Wide Shut» este că regizorul nu încearcă să reconstruiască logica distorsionată a visului, cum procedează, de exemplu, David Lynch, ale cărui pelicule ar putea fi oricând confundate cu rătăcirile psihicului nostru în timp ce am ațipit. Kubrick, în schimb, acționează exact invers, folosindu-și forța nu pentru a clădi un peisaj specific visului în mijlocul realității conștiente, ci pentru a împinge întreaga realitate conștientă în întunericul visului.”2
„«Eyes Wide Shut» este spiritul uman târându-se către un loc în care să poată muri liniștit, strângându-se în sine.”3
„Bătrânul Kubrick a deslușit, pentru noi, taina iubirii […].”4
„Alice Harford ne conduce domol spre ieșire printr-un monolog sublim și sobru, o incantație a fericirii spusă printre lacrimi de tristețe. Nu mai este nevoie de alte cuvinte de încheiere, deoarece epilogul cărții mele, al filmului «Eyes Wide Shut» și al vieții lui Stanley Kubrick se suprapun:
«Maybe, I think, we should be grateful… grateful that we’ve managed to survive through all of our adventures, whether they were real or only a dream. […] The important thing is we’re awake now and hopefully for a long time to come.»”5
