2010: Uma Swan live @Underworld (16.09.2010)

În cadrul secțiunii „No.3 Legacy”, reluăm articole selecționate de pe vechiul site Numărul Trei (2008-2016), pe care le considerăm încă relevante.

Versiunea originală a acestui text a fost publicată pe 18.09.2010; varianta republicată aici include câteva corecturi, tăieri și reformulări.

Memoria mea fărâmicioasă nu cooperează deloc pentru a-mi reda imagini de la acest eveniment, deși îmi amintesc perfect EP-ul Cygnet. Ca de atâtea ori, Vechiul Numărul Trei funcționează nu numai ca arhivă a unor momente artistice demult îngropate, dar și ca jurnal personal. Din punct de vedere documentar, este interesant să observăm acțiunile și creațiile timpurii ale unor personaje consacrate, între timp, pe scena prezentului. Din punct de vedere personal, constat ce povară era să urmez cutumele jurnalistice de a reda coerent evenimente, de a urma un fir faptic al relatării. Astăzi, m-am eliberat complet din carcera stilistică și nu mă poate obliga nimeni să mai părăsesc vreodată protecția abstractului.

În rest, mărturisesc că, după toți acești ani, ascultând Cygnet în timp ce pregătesc acest text, continuu să fiu impresionat de acuitatea emoțională Uma Swan; Love is the Devil reprezintă o tulburătoare incizie în vintrele fenomenului (fenomen?) iubirii – o boală, un accident, un câmp plin de mărăcini, un copac prăbușindu-se pe un abrupt inaccesibil.

Vechiul Numărul Trei a filmat și șase dintre piesele cântate în cadrul concertului – le puteți viziona pe canalul nostru de YouTube, la finalul articolului. Tot acolo puteți răsfoi și câteva vestigii fotografice, în galeria Flickr.

Încadrarea într-un flux intermitent îți oferă oricând posibilitatea de a face o trecere lină de la activitate la inactivitate. A privi detașat, de pe margine, existența umană, este, probabil, cel mai de seamă deliciu psihic pe care ni l-a rezervat natura. Ridicarea deasupra conceptelor de „inactivitate” și „activitate” le anulează pe ambele, lăsând însă prea mult loc liber pentru noțiuni noi, deocamdată necunoscute.

Joi seară, în Underworld, proaspătul proiect post-punk/goth/shoegaze Uma Swan, un supergrup format din membri văduvaBOB, The Bad Days Will End și Howling Saints, a prezentat audienței perversul EP de trei piese Cygnet, plin de o încărcătură sexuală deviantă, desprins dintr-o dimensiune tectonică a psihicului, aflată la granița dintre imaginație și subconștient. Primii douăzeci de plătitori au meritat din plin privilegiul de a primi și CD-ul, prin simplul fapt că au fost primii douăzeci – în condițiile în care mentalitatea generală a publicului românesc este „lasă că nu a venit încă nimeni la ora asta”.

Scena post-punk/goth din București este una efervescentă și activă. Cu o diversitate de caractere și caracteristici, cu nelipsitele clișee negre de pus în ramă, dar și cu individualități care prezintă toate proprietățile unui viitor monument, acest curent proscris oferă o serie de proteine mentale; pentru cei care știu de unde să le absoarbă. Ce-i drept, rămâne o comunitate opacă, exclusivistă, indivizibilă, dar cu atât mai mare este satisfacția atunci când reușești, cu mijloacele proprii, să scrutezi până în adâncurile ei. Reducerea la absurd este un sistem filosofic viabil.

Uma Swan ne-a promis shoegaze – și shoegaze ne-a oferit. O atitudine retrasă, depresivă, bine asortată cu un public introvertit și o muzică suprarealistă. Povara existenței trebuie purtată 24 din 24, astfel, prin expunerea prelungită la sentimente cu gabarit depășit, se creează condițiile unei ascensiuni a mijloacelor receptive. Într-un mediu neutru, fără atracție gravitațională, ascensiunea ESTE și descensiune. Fiecare secundă care există a existat – de aceea, un show puternic reușește să învăluie receptorul prin toate mijloacele posibile; fiecare mișcare, fiecare expresie, fiecare notă dintre piese contribuie la un ansamblu mult mai complex decât s-ar crede. Fiecare concert trebuie abordat de parcă ar fi ultimul, de parcă la sfârșitul ultimei piese va înceta orice mișcare moleculară în Univers.

Concertul a început repede și s-a terminat și mai repede, fără să lase nimic pe dinafară, dar și fără a adăuga încărcături suplimentare. Tema centrală a serii a fost, firește, EP-ul Cygnet, cele trei piese care îl alcătuiesc fiind interpretate de câte două ori, o dată în debutul show-ului și încă o dată la final (sub forma unui bis cerut firav și acordat rapid). Compozițiile simple reduc muzica la necesitățile vitale, într-o manieră tipică post-punk. Secția ritmică preia controlul pieselor – Peter ne-a dovedit că poate fi și un basist excelent, cântând pe mai multe piese la acest instrument. Schimbul de instrumente dintre Peter și Alex a creat o diversitate instrumentală benefică, fiecare facilitând exprimarea ideilor prin toate mijloacele posibile.

Pe lângă piesele de pe EP, au mai ieșit în evidență:
„Lust in the Garden“, în care Peter a abuzat din plin de clape, reușind să creeze o linie superb de haotică și incoerentă, spre savoarea sonoră a publicului;
„Narcissus“, o scurtă creație instrumentală, descriind o atmosferă plată, stearpă, o nostalgie degenerată printre urmele unui conflict apus;
„Dirge“, o reinterpretare după formația britanică de psychedelic/electro Death in Vegas – aproape nouă minute în care singurele versuri („la-la-la”) evoluează de la apatie la isterie, totul fiind suprapus unei furtuni noise rock.

Muzica Uma Swan se încadrează perfect în teritoriul post-punk, acest copil degenerat al punk-rockului, care și-a permis să diversifice și să adâncească liniile trasate sumar de explozia artistică și socială începută în 1977. Conținutul sonor este unul personal și meditativ, structurat în buchete de întâmplătoare impresii minuscule, asociate reversibil, rămase la un nivel inferior, departe de marile structuri dominante. Publicul este atras pe baza unei afinități magnetice temporare, care păstrează temperaturile scăzute necesare pentru dezvoltarea unor sentimente-parazit pe care nu le vom regăsi niciodată în versurile unor diviziuni stilistice mai „fierbinți“.

Muzica devine importantă atunci când nu mai depinde de muzică, de note, de curent electric și instrumente fizice. Doar pornește de aici, după care se evaporă și rămâne într-o stare parțial materială. Există o anumită latură a muzicii care ar supraviețui până și în vidul surd al spațiului. Acolo pare să țintească Uma Swan.

Concertul Uma Swan a scuturat de pe această toamnă embrionară sporii unei plictiseli de natură epidemică.