În urmă cu aproximativ șapte ani, am cumpărat aceste două volume ale romanului Hristos răstignit a doua oară cu opt lei, de la un anticariat — o mică comoară ascunsă undeva într-un subsol, vândută pe un preț de nimic. Ediția aceasta din 1968, din colecția Biblioteca pentru toți, a fost tradusă de Pericle Martinescu și Ioan Halianis. La acea vreme, nu știam mare lucru despre Nikos Kazantzakis, în afară de faptul că un alt roman al său, Zorba Grecul, a fost ecranizat în 1964, cu Anthony Quinn în rolul principal.
Scris în 1948 și tradus în engleză în 1954, romanul a ofensat mulți preoți ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, care l-au acuzat pe Kazantzakis de blasfemie. Cererile de excomunicare s-au întețit, dar autorul nu a fost niciodată excomunicat, deșii unii chiar au crezut acest lucru la un moment dat.
Romanul vorbește despre esența creștinismului, despre conflictul dintre bine și rău, dar și dintre spiritual și material, despre ipocrizia oamenilor religioși, precum și despre compasiune și iubirea aproapelui.
Acțiunea este plasată într-un sat grecesc din Turcia, numit Licovrisi, după războiul greco-turc dintre 1919-1920, care a dus la uciderea și alungarea a mii de greci din satele lor de pe teritoriul Turciei. Acest sat, ca mai toate de altfel, este condus și supravegheat îndeaproape de un aga turc.
„Instalat în cerdacul său, de unde se vede toată piața satului, aga din Licovrisi bea rachiu și trage din ciubuc. Afară plouă domol, cu picături mărunte ce-i cad în barbă sau i se lipesc de mustața groasă, cănită proaspăt cu vopsea neagră. Aga își scoate limba înfierbântată de rachiu, le soarbe răcoarea, și se simte bine. La dreapta lui, stă seizul, o namilă de oriental, cu chipul fioros, cu privirile sașii și cu o trâmbiță în mină; la stânga, cu picioarele încrucișate sub el pe o pernă de catifea, șade un turculeț frumos și rotofei, care aprinde ciubucul agăi și-i umple neîncetat paharul cu rachiu.”
Romanul începe cu această descriere pitoarească a agăi și a casei sale. După aceea, coborâm încet-încet în sat și descoperim sătenii de frunte. Preotul Gregorios și fiicele lui, Eleni și Marula, boierul Patriarheas, un om bogat, dar zgârcit, care are un băiat pe nume Mihelis, logodit cu una din fetele preotului, dar și o fata, pe nume Lenio, făcută cu una dintre slujnicele sale. Lenio este logodită cu Manolios, ciobanul care păstorește oile boierului. Deși este fata boierului, aceasta este slujnică în casa lui.
În sat, îi mai întâlnim pe căpitatul Furtunas, partener de băutură al agăi, pe văduva Katerina, pe moș Ladas, un țăran foarte bogat și zgârcit, pe fratele boierului, Hagi Nikolis, învățător al satului și un om foarte laș, pe săteanul Panatiotaros, un om violent și bețiv, și pe Mihelis, comerciantul satului, și al său măgăruș Iusufachi, care a fost numit așa după turculețul rotofei al agăi.
După ce îi cunoaștem pe săteni, popa Grigoris îi adună pe fruntași și le spune că vrea să pună în scenă răstignirea lui Hristos. Împărțeala rolurilor făcută de popă provoacă tensiuni. Situația se complică atunci când un grup de greci refugiați, conduși de preotul Fotis, ajunge în Licovrisi după ce satul lor a fost atacat și distrus de turci. Popa Grigoris nu doar că refuză să-i ajute, ci se și înfurie la simpla lor vedere. Câțiva săteni îi sprijină totuși, iar refugiații se adăpostesc în peșterile de pe muntele din apropiere.
Această situație transformă satul într-o miniatură a lumii. Manolios și prietenii săi încearcă să devină creștini exemplari, iar el poartă pe umerii lui rolul lui Iisus. Pe de altă parte, șelarul Panatiotaros, furios până la nebunie de faptul că a fost ales să joace rolul lui Iuda, încearcă să facă probleme fruntașilor satului. O crimă — uciderea turculețului adolescent al agăi — tensionează și mai mult lucrurile. Manolios, sfâșiat sufletește, pune pe primul loc viața amărâților din sat, gest care îl face pe popa Grigoris să-l acuze de socialism și de complot comunist menit să distrugă stilul de viață al oamenilor prosperi din Licovrisi.
Acțiunea devine tot mai intensă. Moartea lui Manolios pare să plutească în aer. Viața tuturor se tulbură, iar granița dintre moral și imoral se estompează, pe măsură ce suferința crește. Lăcomia atinge cote alarmante. Suferința sporește neîncetat, atât din lipsa bunăvoinței și a compasiunii, cât și din cauza urii.
Valorile creștine s-au evaporat din mintea, inima și sufletul oamenilor. Sau s-au cimentat adânc în unii și lipsa acestora la alții le provoacă durere fizică intensă. Ipocrizia popii și lipsa de umanitate a celor educați și de viță nobilă devin dureros de tangibile. Dar nici mila, generozitatea și empatia lui Manolios și a prietenilor lui nu îi înnobilează. Reprezintă tot o povară, o durere și un chin.
Această carte, scrisă în urmă cu peste 70 de ani într-un context specific, rămâne surprinzător de actuală. Nu este doar o lecție despre un moment important din istoria recentă a grecilor, ci și o analiză profundă a creștinismului ortodox balcanic – ortodoxia românească nu seamănă, oare, mult cu ea și astăzi? – și, mai ales, o explorare a condiției umane prin personaje complexe și autentice.
