Începând cu anul 2008 și până la moartea sa naturală, survenită puțin după mijlocul deceniului următor, site-ul No.3 a reprezentat o apariție neobișnuită în cadrul publicisticii muzicale din România. No.3 și-a consumat existența relativ scurtă slalomând cu obstinație printre conotațiile și convențiile hipersociale radiate de evenimentele muzicale, considerând domeniul criticii artistice, în sine, mai degrabă repulsiv, rămânând veșnic indiferent față de facila sacrificare a sufletului conținutului său pe altarul monetizării, arborând neîncetat credința că există și cititori capabili să digere Abstractul, Metafora și Avangarda, integrate fără moderație, în cadrul „cronicilor” de concert.
Astăzi, amintirea No.3 s-a disipat abrupt, odată cu volburile unui trecut care pare mult mai bătrân decât este în realitate (uitarea fiind augmentată și de dispariția urmelor materiale, din cauza abandonării domeniului .ro folosit anterior). Un trecut în care documentarea concertelor underground era încă o raritate, cu atât mai mult cea fotografică și, mai ales, video, aceasta din urmă presupunând utilizarea unei camere de filmat, tehnologia smartphone-urilor aflându-se într-un stadiu incipient. Un trecut în care monstrul social media avea o influență încă plăpândă asupra vieții reale, iar formațiile încă aveau nevoie și de alte platforme specializate pentru a își dispersa creația.
Fără resurse, fără așteptări, am fost animați, la acel moment, doar de persistenta prezență a unei incandescente Viziuni. Sub îndrumarea singulară a acesteia, am reușit să devenim o mică parte din dezvoltarea și istoria unor trupe care fie au lăsat în urmă materiale memorabile, deși amenințate sever de anihilarea ultimă a uitării colective (de exemplu: Dekadens, Tep Zepi), fie încă metabolizează cu succes (de exemplu: Alternativ Quartet, Luna Amară). Am reușit, de asemenea, să devenim o „sursă” primară de informații pentru un site consacrat din domeniu – acesta ne prelua conținutul utilizând metoda lucrativă „copy-paste”, fără precizarea surselor, așa cum îi stă bine unui „antreprenor” muzical respectabil. Underground, underground, dar brânza-i pe bani! Fără a avea și noi astfel de veleități mercantile, nu am transformat muzica altora și cuvintele noastre în capital, ci ne-am urmat, doar, Viziunea până la capăt, până când flacăra acesteia s-a stins și ne-a permis să ne vedem, mai departe, în liniște, dar nu liniștiți, de existență.
Puține elemente ale realității din epoca No.3 au supraviețuit nealterate eroziunii cauzate de forțele teribile care au acaparat, între timp, lumea și Internetul. Cât despre No.3 – a lăsat foarte puține urme, dincolo de o poveste aflată la limita legendei, care încă mai circulă, dar tot mai rar, prin viu grai, printre cei care au fost, într-un fel sau altul, influențați de Viziunea sa. Logoul No.3, curajos prin diletantismul onest, a rămas consemnat pe afișele unor concerte relevante pentru istoria muzicii underground, iar pe canalul de YouTube pot fi încă urmărite peste 1.500 de filmări realizate la concerte. Multe dintre ele grosolan inferioare din punct de vedere calitativ oricărei filmări realizate astăzi, din plictiseală, cu un smartphone ieftin, fantome rămase mult timp doar în voia sorții, ele încă pot depune mărturie pentru forța pe care o veritabilă Viziune o poate genera, măcar uneori.
Sugrumată de ostilitatea viitorului anterior, Viziunea a încetat să respire de mulți ani. Însă este respirația, cu adevărat, un criteriu fundamental, în absența căruia existența devine categoric imposibilă? Probabil că nu – așa că, iată, Viziunea îndrăznește să scânteieze din nou, după propriile condiții.
Numărul Trei (al doilea Număr Trei) reprezintă expresia asumat infatuată a acestei resurecții. Numărul Trei va fi diferit de No.3, pentru că nu s-ar putea altfel: planeta pe care trăiam atunci a fost spulberată între timp, iar multe speranțe și iluzii au fost îngropate.
Manifestul Numărul Trei conține, pentru moment, în esență, un singur cuvânt: Viziunea. Restul manifestului va fi fost scris, așa cum se cuvine, în timp util pentru anonima sa procesiune funerară.
Concret, Numărul Trei are în nucleul existenței sale și câteva obiective clare (însă își menține, pe termen nelimitat, dreptul la flexibilitate identitară):
- susținerea scenei muzicale underground românești, cu accent pe formațiile și artiștii compatibili cu preferințele noastre muzicale;
- prezentarea unor repere culturale care ne entuziasmează (nu numai muzicale, ci și din alte domenii artistice);
- adoptarea „recomandării” și a „expresivității” ca unice mijloace legitime de comunicare, în locul răspânditei „evaluări” a „valorii” artistice;
- crearea unui spațiu publicistic cultural: (1) onest, independent și personal, (2) profund ostil comercialismului, (3) care nu se teme să se avânte și în complexitate, avangardă sau teritorii stilistice dominate de poezie, intensitate și vulnerabilitate, (4) constructiv și descriptiv, nu critic și prescriptiv, (5) bazat exclusiv pe entuziasm și pasiune.
Locul artei nu este pe galantar.
Locul rinocerilor este în sălbăticie.
