E marți în Control și Ana Cristina Leonte își lansează cel de-al treilea album de studio, intitulat Now To Now, un disc complex, în care jazzul se îmbină cu elemente din muzica electronică și câteva elemente folclorice discrete pentru a crea o atmosferă captivantă, ce fluctuează în funcție de recitarea poetică a Anei sau de cântul ei hipnotic și profund.
Alături de un amplu ansamblu de muzicieni – Alex Arcuș la saxofon tenor și flaut, Paolo Profeti la saxofon alto și flaut, Vaughn Roberts la trompetă, Robert Cozma la trombon, Lukács Márton la clape, Bogdan Tănase la chitară, Florian Nicolau la bas, Philip Goron la tobe și Ati de Chile la percuție –, Ana ne-a oferit o infuzie de jazz și poezie și ne-a invitat să explorăm alături de ea cine suntem, cum să ne înțelegem trăirile și propriul corp și cum putem învăța să ne iubim mai mult și să găsim o fărâmă de sens prin artă.
Scena din Control, deși mult mai mare decât în trecut, a fost aproape neîncăpătoare pentru cei nouă muzicieni. Totuși, prin vocea ei și prin virtuozitatea celorlalți muzicieni, sala a părut să devină mare cât un întreg univers, sunetele împingând limitele spațiului până la infinit.
E marți în Control și Ana Cristina Leonte ne invită la o revărsare de reverii filosofice, la confluența dintre jazz, poezie și spirit ludic. O fuziune pe cât de naturală, pe atât de puternică. Ne îmbie, ne mângâie și ne alină, pentru ca apoi să ne acapareze inevitabil, până când mintea noastră atinge un „orgasm existențial”.
Ana invocă lumina pentru a alunga orice teamă, orice coșmar, orice neputință. Lumina se scurge încet și dulce în sufletul nostru, întunecat de neliniștile prezentului. Ea caută un înțeles și, mai ales, miezul ființei. Din tăcere, vocea oscilează între poezie și cântec, iar bogăția sonoră zămislită de ansamblul de suflători și de secția ritmică este copleșitoare și seducătoare. Din când în când, Ana ne oferă câteva momente de respiro și schițează câteva repere despre poeziile ei. Totuși, nu primim totul de-a gata. Doar câteva detalii și invitații la reflecție.
Pe parcursul serii, Ana a manifestat și un spirit ludic nestăvilit și contagios, care s-a transmis imediat și publicului. Reflecțiile filosofice profunde au fost întrerupte, pe alocuri, brutal și sublim de frumoase jocuri lingvistice, împletite cu măiestrie în țesătura sonoră creată de orchestră.
Dintre toate piesele de pe acest nou album, „Finesse” a avut un impact profund asupra mea. Este una dintre cele două piese cântate în limba română și include o frumoasă referire la scriitorul german Hermann Hesse și la romanul Jocul cu mărgele de sticlă.
„Acorduri alese ca în jocul lui Hesse,
Aruncăm mărgele de cristal
pe clape de pian
și o cascadă de lumină
se varsă diafan
în inimă.”
De asemenea, așa cum a menționat și Ana, piesa reprezintă dorința ei de a transforma arhicunoscutul blestem de dragoste „Cine iubește și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă” într-o binecuvântare a iubirii asumate: „Cine iubește și lasă, de la el… iubește”.
„Cine iubește și lasă, de la el… iubește”.
Muzica s-a oprit în cele din urmă. Totul curge, dar nimic nu dăinuie. Din cotloanele minții mele, încă euforice, a izvorât brusc tristețea efemerității și mi-am dorit să uit din nou, chiar și pentru câteva clipe, că moartea ne pândește întotdeauna după colț și că tot ce ne rămâne este să ne bucurăm de puținul timp pe care îl avem în această lume tragică.
